Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Vicepreşedintele "U" Craiova, bătut în Bucureşti pentru că avea imnul clubului pe telefon

Vicepreşedintele "U" Craiova, bătut în Bucureşti pentru că avea imnul clubului pe telefon

Vicepreşedintele "U" Craiova, bătut în Bucureşti pentru că avea imnul clubului pe telefon
Sursa foto: Universitatea Craiova
30 Ian 2009   •   18:26

Vicepreşedintele Universităţii Craiova, Vicenţiu Neagoe, a fost atacat vineri, la prânz, de trei bărbaţi. Incidentul a avut loc lângă Ambasada Turciei, unde oficialul oltean se ducea să obţină viza care i-ar permite jucătorului Woobay să meargă cu echipa în cantonamentul din Antalya. Neagoe este convins că agresorii ar fi suporteri ai echipei Dinamo, motiv pentru care l-ar fi atacat.
"În autobuz mi-a sunat telefonul, pe care am melodia Universităţii. Am coborât, dar nu mi-am dat seama că sunt urmărit. În apropierea ambasadei am fost atacat de trei indivizi, cred suporteri ai lui Dinamo, care m-au lovit cu pumnii şi picioarele. Am un ochi vânăt şi dureri de coaste. Probabil, nu voi depune plângere la Poliţie, însă asta voi decide în zilele următoare. Important este să obţin viza pentru Woobay dacă tot am ajuns aici, pentru că stau de o săptămână aici şi nu am obţinut-o încă", a precizat Neagoe pentru Mediafax.
Întâmplarea nu l-a speriat pe oficialul craiovean, care se va intoarce, vrând-nevrând, la locul agresiunii pentru a face rost de viza de care jucătorul din Sierra Leone are nevoie.
Ascultaţi aici melodia care l-a făcut pe Vicenţiu Neagoe să fie bătut pe străzile Bucureştiului, numită "Oltenia, Eterna Terra Nova":

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Universitatea Craiova
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close