Antena 3 CNN Sport Off Sport Doliu în lumea fotbalului! Un fost internațional s-a stins din viață

Doliu în lumea fotbalului! Un fost internațional s-a stins din viață

Doliu în lumea fotbalului! Un fost internațional s-a stins din viață
Sursa foto: Foto: youtube.com
27 Noi 2019   •   12:29

Jakob "Kobi" Kuhn, fost jucător internaţional şi apoi selecţioner al naţionalei Elveţiei, a încetat din viaţă marţi la Zurich, la vârsta de 76 ani, a anunţat Sepp Blatter, fostul preşedinte al Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA).

"Kobi Kuhn a decedat la Zurich, în urma unei lungi maladii. Am petrecut ultimele zile alături de el", a declarat Blatter pentru AFP.

"În Elveţia, a fost unul dintre jucătorii şi apoi unul dintre antrenorii cei mai populari. El apărea mereu în faţa publicului cu o mare modestie", a adăugat fostul conducător al fotbalului mondial, în prezent suspendat.

Selecţionat de 63 de ori în reprezentativa ţării sale, Kuhn a evoluat între 1960 şi 1977 la FC Zurich, echipă cu care a câştigat şase titluri de campion naţional şi cinci Cupe ale Elveţiei.

După ce a antrenat echipa din Zurich, el a preluat comanda naţionalei elveţiene, pe care a condus-o din 2001 şi până la EURO 2008, găzduit în comun de Elveţia şi Austria.

Kobi Kuhn a ajuns cu selecţionata Elveţiei până în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2006, jucătorii din Ţara Cantoanelor fiind învinşi de Ucraina la loviturile de departajare.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close