Antena 3 CNN Sport Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Paris

Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Paris

Simona Halep JO New York
Simona Halep la primul ei meci US Open la Billie Jean King Cup din New York. Susa Foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Iun 2024   •   21:07

Simona Halep (32 de ani, locul 1136 WTA) nu va putea participa la ediția Jocurilor Olimpice din vară, de la Paris. Competiția va debuta pe data de 26 iulie, urmând să se încheie pe 11 august.

Potrivit Federaţiei Române de Tenis, Simona Halep nu a îndeplinit criteriul legat de clasament şi nu va putea merge la Paris.

"Deși ITF a făcut excepție în cazul Simonei Halep în ceea ce privește prezenta în Billie Jean King Cup şi i-a dat verde pentru Olimpiada, Simona nu va putea participa la Jocurile Olimpice din cauza locului ocupat în clasament.

În urma cu câteva zile, ITF a anunțat jucătoarele eligibile pentru Jocurile Olimpice, iar Simona nu se afla printre ele. Simona nu a beneficiat de clasamentul protejat, locul 10, pe care îl ocupa înainte sa fie suspendată", a transmis federația ca răspuns la o solicitare Antena 3 CNN. 

Pentru Simona Halep (32 de ani) aceasta ar fi fost ultima șansă de a participa la o ediție a Jocurilor Olimpice, la 12 ani distanță de la prima.

Darren Cahill i-a semnat Simonei Halep scrisoarea de susținere pentru JO Paris 2024

Gabriel Moraru, directorul general al Federației Române de Tenis, responsabil cu lotul României pentru Jocurile Olimpice, a afirmat că a reușit să depună dosarul prin care să solicite un wild-card pentru JO Paris, atât pentru Simona Halep, care în acest moment se află pe locul 1.146, cât și pentru Irina Begu, locul 128 WTA.

"Luni (n.r. 15 aprilie) am depus dosarul, formularul respectiv și cele două scrisori de susținere din partea avocatului Simonei Halep și a lui Darren Cahill.

Totodată, în cursul zilei de ieri (n.r. marți) am depus și pentru Irina Begu, care și-a arătat și ea interesul de a obține o excepție.

S-ar putea să ajungem, sper să avem norocul să  ajungem la maximum de sportive acceptate. Avem fete care sunt în cursă, avem cele două excepții. Dacă reușim să primim măcar una dintre ele, avem bătaie mare", a declarat Gabriel Moraru.

 

×
Subiecte în articol: Simona Halep jocuri olimpice de vară
Citește mai multe din Sport
» Vezi toate știrile din Sport
Cele mai noi știri
Parteneri
x close