Antena 3 CNN Sport Tenis Caroline Wozniacki a câştigat pentru prima oară Turneul Campioanelor

Caroline Wozniacki a câştigat pentru prima oară Turneul Campioanelor

Caroline Wozniacki a câştigat pentru prima oară Turneul Campioanelor
Sursa foto: Foto: Facebook/Caroline Wozniacki
29 Oct 2017   •   16:26

Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, a cucerit, duminică, Turneul Campioanelor de la Singapore, după ce a învins-o, scor 6-4, 6-4, pe americanca Venus Williams, locul 5 WTA.

Wozniacki (27 de ani) a câştigat partida cu Venus Williams (37 de ani) după o oră şi jumătate de joc. În setul secund, daneza a condus cu 5-0, dar a pierdut patru game-uri la rând, reuşind să se impună în urma unui break, la a doua minge de meci.

"Conduceam cu 5-0, totul mergea bine, dar Venus a început să îşi ridice nivelul jocului şi să servească foarte mult spre corp. Sunt foarte fericită că am reuşit să gestionez situaţia", a declarat Wozniacki, la finalul meciului.

Este primul titlu cucerit de către Caroline Wozniacki la Turneul Campioanelor. Ea a mai jucat o finală la această competiţie în 2010, dar a fost învinsă de jucătoarea belgiană Kim Clijsters. La rândul ei, Williams are un trofeu câştigat în 2008 şi o finală pierdută în 2002.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close