Antena 3 CNN Sport Tenis Cine îl va înlocui pe Ilie Năstase la Fed Cup România

Cine îl va înlocui pe Ilie Năstase la Fed Cup România

Cine îl va înlocui pe Ilie Năstase la Fed Cup România
02 Noi 2017   •   12:45

Fostul tenisman Florin Segărceanu este noul căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a României, începând cu data de 31 octombrie, potrivit unui comunicat al Federației Română de Tenis.

Segărceanu, fost căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a României, va face echipă cu Alina Tecșor-Cercel, care rămâne, în continuare, antrenorul echipei de Fed Cup.

Florin Segărceanu îl înlocuiește în funcție pe Ilie Năstase (71 ani) care a fost suspendat din orice calitate oficială până în anul 2021 de către ITF pentru că le-ar fi insultat pe jucătoarea Johanna Konta și pe Anne Keothavong, căpitanul echipei Marii Britanii, precum și pe un arbitru și un ziarist, la meciul de la Mamaia dintre echipele României și Marii Britanii, din barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup (22 aprilie).

Năstase nu va fi acreditat la evenimentele ITF până în anul 2019. Turneele de Mare Șlem nu sunt incluse în această sancțiune, deoarece ele sunt în afara jurisdicției ITF.

Ilie Năstase a făcut apel la sancțiunea ITF în luna august, iar acesta va fi analizat de un tribunal independent.

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Ilie Nastase
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close