Antena 3 CNN Sport Tenis De unde poate veni salvarea Simonei Halep. Informații în premieră

De unde poate veni salvarea Simonei Halep. Informații în premieră

De unde poate veni salvarea Simonei Halep. Informații în premieră
03 Oct 2018   •   17:27

Vestea diagnosticului primit de Simona Halep a făcut înconjurul lumii. Numărul 1 WTA a anunțat personal că suferă de hernie de disc, însă nu e nevoie de o operație, iar recuperarea constă în fizioterapie și efectuarea unor exerciții și s-ar putea apela și la un tratament cu cortizon, care să îi permită o revenire mai rapidă pe teren, în speranța că va putea juca la Turneul Campioanelor.

Dacă lucrurile nu se rezolvă, intervenția chirurgicală rămâne singura soluție, iar Ion Țiriac, un foarte apreciat sfătuitor al numărului 1 WTA - dar și pentru alți sportivi de top ai României și nu numai - ar putea să o pună în legătură cu cei mai buni specialiști. Cel puțin, așa crede Gabi Balint, fosta glorie a Stelei, care a vorbit la Digi Sport despre situația medicală a celei mai bune jucătoare de tenis din lume.

"Va merge la cel mai bun doctor, cel mai bun specialist din lume, pentru că își permite. Asta nu înseamnă că nu avem și noi în România specialiști, dar ea va merge cu siguranță la cel mai bun, la cea mai bună clinică. Eu așa aș face, în locul ei. La nivelul pe care îl are ea și la ceea ce reprezintă... E normal ca ea să caute cea mai bună soluție, ca să nu piardă timp. Aici trebuie să urmezi cel mai bun tratament.

Știm cu toții cum se întâmplă cu un mare sportiv, atunci când se accidentează grav: întotdeauna este trimis imediat la cel mai bun medic, la cea mai bună clinică, pentru o recuperare cât mai rapidă. Simona Halep va merge sigur în America, în Germania, eu știu... Ion Țiriac sigur se va implica în această poveste, la cunoștințele pe care le are. Eu așa văd, trebuie să ceri mai multe păreri, să vezi care e cea mai bună soluție de urmat", a declarat Gabi Balint, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.

×
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close