Antena 3 CNN Sport Tenis Sponsorii încep să o părăsească pe Maria Șarapova, depistată pozitiv la un test antidoping

Sponsorii încep să o părăsească pe Maria Șarapova, depistată pozitiv la un test antidoping

Sponsorii încep să o părăsească pe Maria Șarapova, depistată pozitiv la un test antidoping
08 Mar 2016   •   09:23

Compania americană producătoare de echipament sportiv Nike a indicat, în noaptea de luni spre marți, că a întrerupt legăturile cu Maria Șarapova, după ce jucătoarea rusă de tenis a făcut obiectul unui control antidoping pozitiv în timpul Openului Australiei 2016, fiind suspendată provizoriu de Federația Internațională de Tenis (ITF) începând cu data de 12 martie, potrivit Agerpres.
"Suntem întristați și surprinși de informația referitoare la Maria Șarapova. Am decis să suspendăm relația noastră cu Maria pe durata anchetei", a declarat KeJuan Wilkins, un purtător de cuvânt al Nike.

"Vom continua să urmărim îndeaproape situația", a adăugat Wikins, citat de AFP.

Maria Șarapova este una dintre ambasadoarele cele mai populare ale mării americane, pentru care a apărut în numeroase campanii publicitare și a fost deseori imaginea acestei companii la turneele majore de tenis.

Jucătoarea rusă, fostă numărul unu mondial, a câștigat în cursul anului 2015 aproximativ 29 milioane dolari, dintre care doar 7 milioane pe teren.

Starul tenisului feminin a luat prin suprindere întreaga lume a sportului, luni, în momentul în care a anunțat că a făcut obiectul unui control antidoping pozitiv la Australian Open 2016, substanța incriminată fiind meldonium, un medicament inclus pe lista produselor interzise la începutul acestui an.

Șarapova a explicat că medicamentul i-a fost prescris începând din 2006 "pentru a trata probleme recurente de sănătate, un deficit de magneziu, o aritmie cardiacă și cazuri de diabet în familia sa".

Utilizat în principal pentru prevenirea infarcturilor, meldonium este clasat printre hormonii și modulatorii metabolici (grupul S4) începând cu 1 ianuarie 2016.

Maria Șarapova "a fost suspendată cu titlu provizoriu începând cu 12 martie, în așteptarea derulării procedurilor", a indicat la rândul ei Federația internațională de tenis.

×
Subiecte în articol: maria sarapova
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close