Antena 3 CNN Sport Tenis Meciul fără sfârşit, Isner - Mahut, a uimit starurile din tenis

Meciul fără sfârşit, Isner - Mahut, a uimit starurile din tenis

Meciul fără sfârşit, Isner - Mahut, a uimit starurile din tenis
24 Iun 2010   •   11:56

Cel mai lung meci din istoria tenisului, dintre americanul John Isner şi Nicolas Mahut, i-a făcut pe cei mai cunoscuţi jucători din tenis, dar şi pe foste vedete, să îşi exprime uimirea. Partida este suspendată în acest moment, la 59-59 în setul decisiv, după aproximativ zece ore de joc. John McEnroe consideră că meciul este o reclamă excelentă pe care cei doi o fac sportului tenis.


"Sunt foarte mândru. Aceasta este cea mai bună reclamă pe care a avut-o tenisul de la faimoasa finală Roger Federer - Rafa Nadal. Tenisul va fi mult mai respectat din acest moment. Sunt uimit că aceşti băieţi mai pot sta în picioare după atâtea ore de joc"
, a declarat fostul mare jucător John McEnroe.


Jucătorii au ieşit, miercuri, de pe terenul de la Wimbledon istoviţi, dar au avut ţinut să declare că sunt decişi să afle joi care va fi câştigătorul partidei din primul tur.

"Ne luptăm cum nu am mai făcut niciodată. Ne întoarcem mâine (n.r. joi) şi vom vedea cine câştigă acest meci. Toată lumea vrea să vadă cum se termină.", a declarat, extenuat, francezul Mahut după suspendarea partidei.


"El serveşte fantastic, eu servesc fantastic. Nimic de felul acesta nu se va mai întâmpla vreodată"
, a declarat şi Isner.


Jucătorii din topul clasamentului ATP au fost şi ei şocaţi de desfăşurarea partidei care pare să nu aibă sfârşit. Federer şi Murray n-au avut cuvinte, în timp de Djokovic a recunoscut că a văzut mare parte din meci în vestiar, împreună cu alţi jucători.
"Este absolut uimitor. Este un meci special. Nu s-a mai auzit de aşa ceva în sportul nostru. Nici nu ştiu dacă râdeam sau dacă plângeam când mă uitam. Pot să mă raportez la acest meci până la o limită - depăşeşte orice imaginaţie" - Roger Federer.


"De aceea este tenisul unul din cele mai dure sporturi, acest meci nu se va mai repeta vreodată"
- Andy Murray.


"Sunt uimit că au putut amândoi şi îşi menţină serviciul la acest nivel pe tot parcursul zilei. Este incredibil. Poate că ar fi trebui să pice de acord să joace un tie-break la 50-50!"
, Novak Djokovic.


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Wimbledon
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close