Antena 3 CNN Sport Tenis Meciurile Halep - Petkovic şi Begu - Garcia, în jurul orei 16:00, în turul 3 la Roland Garros

Meciurile Halep - Petkovic şi Begu - Garcia, în jurul orei 16:00, în turul 3 la Roland Garros

Meciurile Halep - Petkovic şi Begu - Garcia, în jurul orei 16:00, în turul 3 la Roland Garros
02 Iun 2018   •   15:35

Simona Halep, favorita principală de la Roland Garros, joacă pentru calificarea în optimile turneului francez, întâlnind-o pe Andrea Petkovic (Germania, 107 WTA), de la ora (ora 16:00). Irina Begu (40 WTA) are o misiunea foarte grea, jucând împotriva Carolinei Garcia (Franţa), cap de serie numărul 7.

Halep se duelează cu Petkovic pentru un loc în optimi la Roland Garros, iar Simona este favorită certă în faţa nemţoaicei. Jucătoarea antrenată de Darren Cahill conduce cu 6-1 în meciurile directe, Andrea nemaiînvingând-o pe româncă din anul 2009, atunci când cele două s-au întâlnit pentru prima oară la un turneu ITF din Bucureşti.

Partida se va juca într-o atmosferă neobişnuită, cel puţin pentru Halep, ocupanta locului 1 mondial fiind programată pe terenul 18, al patrulea ca mărime de la Roland Garros. Ţinând cont că Simona este obişnuită să evolueze pe cele mai importante stadioane, rămâne de văzut cum se va acomoda ea cu dimensiunile arenei.

Mats Wilander, expertul Eurosport, a explicat motivul pentru care Simona va juca pe terenul 18: "Cred că organizatorii vor să se vadă meciuri pe terenul 18 pentru că e nou şi face parte din procesul de modernizare a complexului. Tribunele vor fi pline şi Halep va gândi: 'Doamne, lumea chiar iubeşte să mă vadă jucând!'. S-ar putea să fie un lucru bun. Halep îşi va folosi experienţa într-o manieră pozitivă".

Begu va intra pe arena Suzanne Lenglen şi va fi supusă unei mari presiuni, în meciul cu favorita gazdelor Garcia. Istoria partidelor directe este de partea franţuzoaicei, scor 3-2, aceasta adjudecându-şi ultimele două dueluri. Irina încearcă să-şi egaleze cea mai bună performanţă la Roland Garros, după ce a mai ajuns şi în optimile de finală din 2016.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close