Antena 3 CNN Sport Tenis Nadal a câștigat titlul la Monte Carlo. Djokovic și-a cerut scuze pentru joc

Nadal a câștigat titlul la Monte Carlo. Djokovic și-a cerut scuze pentru joc

Nadal a câștigat titlul la Monte Carlo. Djokovic și-a cerut scuze pentru joc
22 Apr 2012   •   18:49

Rafael Nadal a câștigat Mastersul de la Monte Carlo, după ce l-a învins pe Novak Djokovic în două seturi, scor 6-3, 6-1. Este pentru a opta oară consecutivă când Nadal cucerește acest titlu, de această dată la capătul unui joc perfect făcut în fața numărului unu mondial.

Djokovic nu a fost în apele lui pe toată durata partidei și a cedat breakul de cinci ori, oferindu-i lui Nadal șansa de a pune capăt unei serii de șapte înfrângeri consecutive în fața sârbului. ”Îmi cer scuze pentru evoluția mea de azi. Felicitări lui Rafa, merită victoria. Eu, voi reveni la anul”, a spus Djokovic, care locuiește în Monaco.

Pentru Nadal, victoria îi oferă și un bonus mental înainte de Roland Garros. ”Este turneul meu favorit din lume. Aici mă simt incredibil”, a declarat Nadal, care la finalul partidei s-a fotografiat în vestiar alături de echipa sa și și-a manifestat bucuria și pe Twitter (foto).

×
Subiecte în articol: Rafael Nadal
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close