Antena 3 CNN Sport Tenis Pete Sampras, prădat de hoţi: Fostul tenismen a rămas fără o mare parte din trofee

Pete Sampras, prădat de hoţi: Fostul tenismen a rămas fără o mare parte din trofee

Pete Sampras, prădat de hoţi: Fostul tenismen a rămas fără o mare parte din trofee
Sursa foto: Foto: spartyandfriends.com
08 Dec 2010   •   18:19

O mare parte din trofeele fostului tenismen Peter Sampras au fost furate de hoţi în urmă cu trei săptămâni. Americanul îşi mutase mai multe lucruri personale în două depozite închiriate la Los Angeles.

"Aveam câteva probleme la casă şi am depozitat acele lucruri până rezolvam lucrurile. Nu mi-a venit să cred când am aflat. Am crezut că au acolo camere de supraveghere, am crezut că sunt în siguranţă. Am fost şocat", a declarat Sampras, citat de Los Angeles Times.

Pete Sampras, în vârstă de 39 de ani, a rămas cu 13 trofee obţinute în competiţii de Mare Şlem, dar fără multe dintre cele câştigate în celelalte turnee, 64 la număr.

"Primul meu trofeu de la Australian Open nu mai este, la fel şi celelalte trofee. Mai am 13 trofee de Mare Slem. Unele sunt acasă la mine, altele la NikeTown in Portland. Nu sunt genul care să se laude cu trofeele, să le expun. Niciodată n-am fost aşa. Am vrut sa le vadă copiii mei. Ei nu m-au vazut jucând şi voiam sa vadă măcar trofeele. Odată cu pierderea acestor trofee mi se pare că am ramas şi fără istoria carierei mele", a spus Sampras, profund dezamăgit de incident.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz, însă momentan nu au nicio pistă sigură. Fostul jucător speră doar ca trofeele să nu fi fost deja distruse.




×
Subiecte în articol: tenismen furt hoti
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close