Antena 3 CNN Sport Tenis Recompensa pregătită de Federaţia Română de Tenis pentru Simona Halep: „E suficient pentru o fată sensibilă ca ea”

Recompensa pregătită de Federaţia Română de Tenis pentru Simona Halep: „E suficient pentru o fată sensibilă ca ea”

Recompensa pregătită de Federaţia Română de Tenis pentru Simona Halep: „E suficient pentru o fată sensibilă ca ea”
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Oct 2017   •   18:23

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a afirmat că, în acest moment, Simona Halep este cel mai bun ambasador al ţării noastre, dar recunoaşte şi că forul pe care îl conduce nu are suficiente fonduri pentru a o recompensa pe Simona pentru performanţa reuşită la Beijing.

"E o zi emoţionantă pentru toată ţara. Avem un ambasaror al României în sportul mondial. Simona Halep valorează la ora actuală de câteva ori cât Federaţia Româna de Tenis, ca buget. Un aranjament floral este suficient pentru o fată sensibilă cum e Simona", a declarat George Cosac pentru DigiSport.

Simona Halep a scris o pagină de istorie în tenisul feminin. Este prima sportivă din România care devine lider în ierarhia mondială. După victoria din meciul cu Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4, Simona Halep va deveni al 25-lea lider mondial din istoria clasamentului WTA. 

 

×
Subiecte în articol: Simona Halep
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close