Antena 3 CNN Sport Tenis Robin Soderling, finalist pentru al doilea an consecutiv la Roland Garros

Robin Soderling, finalist pentru al doilea an consecutiv la Roland Garros

Robin Soderling, finalist pentru al doilea an consecutiv la Roland Garros
Sursa foto: robin soderling
04 Iun 2010   •   18:26

Suedezul Soderling, cap de serie numărul 5 la turneul de la Paris, s-a calificat vineri în finală după o victorie în cinci seturi în faţa cehului Tomas Berdych. Sportivul scandinav s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 5-7, 6-3, 6-3, după trei ore şi 45 de minute de joc. Adversarul său în finală se va alege între Rafael Nadal şi Jurgen Melzer.
Tomas Berdych nu a mai reuşit în faţa lui Soderling jocul excelent pe care îl făcuse în faţa lui Andy Murray şi Mihail Iujnîi şi a cedat la capătul unui meci foarte antrenant. Soderling, care îl eliminase pe Roger Federer în turul precedent, a câştigat primul set cu 6-3, dar s-a văzut imediat egalat, iar apoi depăşit de către favoritul numărul 15. Cu toate acestea, suedezul a revenit în meci şi, câştigând ultimele două seturi, şi-a asigurat locul în ultimul act.
Robin Soderling a jucat şi în 2009 finala la Roland Garros, împotriva lui Roger Federer, după ce îl eliminase în prealabil pe spaniolul Rafael Nadal.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Roland Garros
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close