Antena 3 CNN Sport Tenis Serena Williams: Am fost pe patul de moarte, fără nicio exagerare

Serena Williams: Am fost pe patul de moarte, fără nicio exagerare

Serena Williams: Am fost pe patul de moarte, fără nicio exagerare
Sursa foto: Foto: Agerpres
14 Iun 2011   •   11:49

Serena Williams a acordat un interviu pentru BBC în care a vorbit de perioada petrecută în afara terenului de tenis şi a povestit că, la un moment dat, s-a aflat pe „patul de moarte”.

Sunt atât de încântată să revin. Fără să exagerez, a fost un moment în care m-am aflat pe patul de moarte”, a declarat fostul lider mondial feminin, care îşi va face revenirea oficială în această săptămână, când va evolua la turneul de la Eastbourne.

La început, nu mi-am dat seama cât de severă este boala. Lumea din jurul meu îmi spunea că totul va fi bine, dar s-a dovedit a fi mult mai serios. Medicii mi-au spus că aveam câteva cheaguri de sânge în ambii plămâni, un lucru din cauza căruia mulţi oameni mor”, a dezvăluit Serena Williams.

Americanca de 29 de ani a povestit şi despre operaţiile pe care le-a suferit: „Ajunsesem într-un stadiu în care îmi era foarte greu să respir. Au fost zile întregi în care nu m-am dat deloc jos din pat. Stăteam întinsă şi mă întrebam de ce mi se întâmplă mie aşa ceva. În special a doua operaţie a fost dificilă, în special din punct de vedere mental. Acesta este motivul pentru care această revenire este complet diferită faţă de altele”.

Ceea ce s-a întâmplat mi-a dat o cu totul altă perspectivă asupra vieţii şi a carierei mele. Nu mă mai pregătesc doar pentru azi sau pentru Wimbledon, ci pentru tot restul carierei mele”, a conchis cvadrupla campioană de la Wimbledon.

×
Subiecte în articol: Serena Williams
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close