Antena 3 CNN Sport Tenis Serena Williams, răspuns devastator pentru Ilie Năstase. Ce va păți fostul mare tenismen român

Serena Williams, răspuns devastator pentru Ilie Năstase. Ce va păți fostul mare tenismen român

Serena Williams, răspuns devastator pentru Ilie Năstase. Ce va păți fostul mare tenismen român
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Apr 2017   •   11:28

Jucătoarea de tenis Serena Williams i-a răspuns lui Ilie Năstase, după remarca acestuia cu tentă rasistă, la adresa viitorului copil al tenismenei.

”Mă dezamăgește să știu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase pot face asemenea comentarii rasiste față de mine și față de copilul meu nenăscut, dar și comentarii sexiste față de colegele mele.

Am spus-o cândva și o voi mai spune o dată, am ajuns departe, dar mai avem mult de progresat. Da, am depășit multe bariere, cu toate acestea mai sunt multe altele de depășit. Asta sau orice altceva nu mă va opri din a împrăștia dragoste, lumina și pozitivism în tot ceea ce fac. Voi continua să stau dreaptă pentru ceea ce e corect. Nu mi-e teamă spre deosebire de tine. Vezi, eu nu sunt o lașă. ” scrie Serena, într-o postare pe Instagram.

Ilie Năstase, a fost auzit în timp ce făcea comentarii cu tentă rasistă la adresa copilului nenăscut al Serenei Williams.

În timp ce Simona Halep răspundea unei întrebări pe această temă, în timpul tragerii la sorți de la Constanța a meciului România-Marea Britanie, Năstase, în vârstă de 70 de ani, s-a întors spre unul dintre colegii săi și a spus în limba română: "Să vedem ce culoare va avea: cea a ciocolatei sau cea a laptelui."

Ulterior, Năstase a fost eliminat de pe arenă în timpul meciului dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta, după ce ar fi făcut-o curvă pe cea din urmă și ar fi jignit antrenorii britanici și arbitrii. Federația Internațională de Tenis a anunțat că l-a suspendat pe Năstase și că va investiga cazul. 

×
Subiecte în articol: Serena Williams Ilie Nastase rasism
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close