x close

Simona Halep a câștigat concursul pentru ”lovitura anului” în circuitul WTA

14 Dec 2018   •   23:10
Simona Halep a câștigat concursul pentru ”lovitura anului” în circuitul WTA

Simona Halep a câştigat concursul pentru lovitura anului, în ancheta efectuată de WTA, pentru cea din meciul din luna martie cu Agnieszka Radwanska, din turul al treilea al Miami Open.

La începutul setului decisiv cu Radwanska, Halep a condus cu 1-0, după o "contrascurtă" de efect, ea trimiţând mingea în terenul adversarei sub un unghi foarte deschis din apropierea fileului.

Locul doi preferat de fani a fost ocupat de lovitura reuşită de Agnieszka Radwanska, urmată de Su-Wei Hsieh şi Ons Jabeur.

Halep a obţinut 48 la sută din voturile fanilor, Radwanska - 31 la sută, Hsieh- 11 la sută, iar Jabeur - 10 la sută.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati