Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep a coborât pe locul 4 în clasamentul WTA

Simona Halep a coborât pe locul 4 în clasamentul WTA

Simona Halep a coborât pe locul 4 în clasamentul WTA
Sursa foto: foto: Facebook
22 Feb 2016   •   19:15

Tenismena română Simona Halep a coborât un loc, până pe 4, în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis publicat, luni, de WTA.

Halep nu s-a mai aflat în afara podiumului din 16 februarie 2015. Simona (24 de ani) nu a reuşit să-şi apere trofeul de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), câştigat în 2015. Românca a fost eliminată în şaisprezecimi de Ana Ivanovic (Serbia, locul 17 WTA).

În 2016, Halep a câştigat 3 meciuri şi a pierdut 4. Cel mai suprinzător rezultat a fost eliminarea în primul tur al turneului de Mare Şlem din Australia, unde era favorita numărul 2 la câştigarea trofeului.

Pe primul loc în clasamentul WTA se menține americanca Serena Williams, urmată de germanca Angelique Kerber și poloneza Agnieszka Radwanska. Halep este la aproape 1.000 de puncte de Kerber și la circa 500 de Radwanska.

Irina Begu a coborât trei locuri și este acum pe 36, Monica Niculescu se menține pe 37, Alexandra Dulgheru ocupă locul 57, iar Andreea Mitu a mai coborât cinci poziții, fiind pe 107. Sorana Cîrstea a reuşit să urce 46 de locuri, până pe 153, după semifinala jucată la Rio de Janeiro.

Clasamentul WTA la simplu:
1. Serena Williams (SUA) 9.245 puncte 
2. Angelique Kerber (Germania) 5.700 
3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.210 
4. Simona Halep 4.745 
5. Garbine Muguruza Blanco (Spania) 4.642 
6. Maria ?arapova (Rusia) 3.672 
7. Belinda Bencic (Elve?ia) 3.505 
8. Petra Kvitova (Cehia) 3.478 
9. Flavia Pennetta (Italia) 3.422 
10. Roberta Vinci (Italia) 3.325 
.......................................................... 
36. Irina Begu 1.345 
37. Monica Niculescu 1.305 
57. Alexandra Dulgheru 979 
107. Andreea Mitu 616 
124. Patricia Ţig 488 
153. Sorana Cîrstea 364 
155. Ana Bogdan 353 
204. Mihaela Buzărnescu 248 
223. Cristina Dinu 222 
232. Alexandra Cadanţu 209
    

×
Subiecte în articol: Simona Halep
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close