Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep: A fost o zi perfectă pentru mine

Simona Halep: A fost o zi perfectă pentru mine

Simona Halep: A fost o zi perfectă pentru mine
de M.T.    |    04 Iun 2014   •   21:49

Simona Halep s-a calificat în premieră într-o semifinală de Grand Slam, la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe rusoaica Svetlana Kuznetsova, la capătul unei zile pe care a patra jucătoare a lumii a catalogat-o „perfectă”.

„Am avut un joc foarte rapid, foarte agresiv. A fost o zi perfectă pentru mine. Mă simt bine. Simt jocul şi să simt pregătită pentru următorul meci”, a afirmat Halep la finalul meciului din sferturile de finală de la Paris.

„Sunt foarte bucuroasă că voi juca în semifinale”, a mai spus a patra favorită de la Paris, singura jucătoare calificată în penultimul act care nu a pierdut vreun set.

În semifinale, Halep o va întâlni pe Andrea Petkovic (Germania), cap de serie numărul 28, meciul urmând să aibă loc joi, pe Arena Philippe Chatrier.

Parcursul excelent al româncei de 22 de ani, care a câştigat titlul la junioare la Roland Garros, în 2008, nu a trecut neremarcat de presa internaţională.

Astfel, AFP notează că „Simona Halep, numărul 4 mondial, şi-a confirmat ascensiunea calificându-se pentru prima dată în semifinalele unui turneu major, la Roland Garros. Cu acest succes, jucătoarea din Constanţa confirmă excelentul său start de sezon, încununat deja cu un titlu la Doha, în februarie, dar şi cu o finală la Madrid, în mai, şi cu un sfert de finală la Australian Open, în ianuarie”.

Cuvinte de laudă a avut şi celebrul cotidian L'Equipe, care consideră că Simona Halep a oferit o „demonstraţie de măiestrie tactică”.

„În sferturile din Australia, Simona Halep s-a lichefiat. La Paris, cu o încredere din ce în ce mai mare, românca şi-a arătat nivelul. Jucătoarea de pe locul 4 WTA, cel mai bine clasată sportivă încă în cursa pentru titlu, a făcut o demonstraţie de măiestrie tactică în faţa Svetlanei Kuznetsova. Cea care va fi numărul 3 mondial în cazul în care va juca finala la Paris, a căpătat aerul unei favorite pentru titlu şi continuă să impresioneze lumea. La 22 de ani, ea şi-a luat zborul şi va fi nevoie de o mână foarte fermă şi de un joc «buldozer» pentru a o împiedica să scrie o pagină foarte frumoasă în tenisul românesc”, notează jurnaliştii francezi.

În acelaşi timp, învinsa Simonei consideră că a pierdut în faţa unei adversare cu un „tenis foarte inteligent”.

„Simona Halep joacă un tenis foarte inteligent. Nu este dominatoare şi dozează viteza foarte bine. Dar nu este de competenţa mea să prezic dacă ea poate câştiga turneul”, a declarat Kuznetsova.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close