Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep explică de ce nu a vrut să joace la București

Simona Halep explică de ce nu a vrut să joace la București

Simona Halep explică de ce nu a vrut să joace la București
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Iul 2017   •   19:24

Jucătoarea de tenis Simona Halep, prezentă, joi, în tribună la meciul Irina Begu - Jaqueline Cristian, a declarat că i-a fost greu să decidă că nu joacă la BRD Bucharest Open, dar a precizat că avea nevoie de o pauză, mai ales după accidentarea la gleznă. 

"Îmi pare rău că nu am putut să joc, însă era greu. Era şi pe zgură, ceea ce însemna o uzură prea mare pentru piciorul meu accidentat la Roma. Eram destul de obosită după perioada asta în care am câştigat mult şi am jucat destule meciuri. A fost greu să decid că nu joc aici pentru că tot timpul mi-a plăcut să joc acasă. Însă cred că era nevoie de o pauză, mai ales pentru gleznă. Acum sunt bine fizic, m-am odihnit, am început deja antrenamentele, sper să fiu şi mai bine atunci când voi pleca", a spus ea. 

. Halep a menţionat că vrea să ajungă pe locul 1 WTA prin victorii la turneele importante pentru a demonstra că merită să urce pe cea mai înaltă poziţie. "Eu niciodată nu am jucat pentru puncte doar ca să ajung mai sus în clasament. Bineînţeles că va fi un lucru extraordinar dacă voi fi pe locul 1, însă trebuie să câştig puncte la turneele mari şi să mă impun la meciuri importante ca să merit să fiu acolo. Mai e puţin până la locul 1, dar mult totodată. Primul turneu îl voi juca la Washington (31 iulie-6 august). Darren (n.r. - antrenorul Darren Cahill) m-a întrebat dacă vreau să joc la Washington şi am zis da, pentru că sunt deja dornică să joc meciuri", a adăugat Simona Halep. 

Numărul 2 mondial a afirmat că îşi doreşte să câştige o româncă turneul de la Arenele BNR. "A fost cald în tribună, dar plăcut pentru că simţeam nevoia să văd un pic de tenis şi am venit să o văd pe Irina (n.r. - Irina Begu). Sunt multe jucătoare bune care pot câştiga aici, Irina Begu, Carla Navarro, Sevastova... dar ar fi frumos să câştige o româncă", a precizat Halep, care a câştigat BRD Bucharest Open în 2014 şi 2016. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Simona Halep BRD Bucharest Open
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close