Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, locul 4 în topul cel mai buni sportivi din Balcani în 2013

Simona Halep, locul 4 în topul cel mai buni sportivi din Balcani în 2013

Simona Halep, locul 4 în topul cel mai buni sportivi din Balcani în 2013
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    16 Ian 2014   •   17:17

Performanţele excelente obţinute de Simona Halep în 2013 au dus-o până pe locul 4 în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani anul trecut.

Românca a avut un 2013 fantastic, ajungând până până pe locul 11 în clasamentul WTA, după ce a reuşit să câştige turneele de la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia.

Un alt reprezentant al tenisului, Novak Djokovic, a ocupat primul loc în această ierarhie, graţie succeselor de la Australian Open şi Turneul Campionilor, în timp ce pe locurile următoare s-au clasat atleta croată Sandra Perkovici (campioană mondială la Moscova) şi luptătorul bulgar Ivo Angelov (campion mondial la categoria 60 de kilograme).

Este a treia oară la rând când Djokovic este desemnat cel mai bun sportiv din Balcani.

Halep a reuşit să-l depăşească în clasamentul realizat de agenţia bulgară de presă BTA pe atacantul croat al celor de la Bayern Munchen, Mario Mandzukic, care a cucerit cinci trofee cu formaţia bavareză în 2013.

La sondajul BTA participă jurnaliştii sportivi de agenţie din regiunea Balcanilor (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia).

×
Subiecte în articol: Simona Halep
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close