Vestea că Robin Williams a pășit în neființă, la 63 de ani, i-a întristat pe toți cunoscuții săi și pe cei care au urmărit filmele în care a jucat. S-a întâmplat pe 11 august 2014, când a fost găsit spânzurat cu o curea.
Victor Țăpeanu, actorul pentru care nu există "nu pot”, a regizat și a jucat în zeci de spectacole până la 25 de ani, iar acum vrea să intre în Cartea Recordurilor, să fie primul actor care joacă de 1.000 de ori într-un an. Pare imposibil de realizat? Toate visurile lui au fost candva așa, dar acum e mândru că a avut curajul necesar pentru a le dovedi tuturor că s-au înșelat. Victor e responsabil de povestea Cuibului Artiștilor, care a prins contur în 2015 și care continuă să adune tot mai mulți pasionați de teatru în jurul ei. De două ori pe seară o echipă de actori oferă teatru gratuit și câte un pahar de vin pentru un public numeros și entuziast, care la finalul lunii atinge numărul de 5.000 de spectatori. „Am vrut să avem un loc în care să ne putem exprima așa cum simțim și să câștigăm experiență”.