Mai mulți bani de la stat pentru calculatoare noi - este o propunere prevăzută într-un nou proiect de lege, potrivit căreia valoarea ajutorului financiar va crește de la 200 la 250 euro, bani destinați achiziției de calculatoare noi.
Un bărbat și o femeie din Bihor sunt acuzați că au furat o sumă uriașă de bani de la o persoană decedată, după ce au accesat în mod ilegal contul bancar.
Tot mai mulţi români încep să apeleze la tradiționalul împrumut de la o altă persoană, în detrimentul băncilor. Iată însă ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a nu fi considerați de autorități drept cămătari.
Nicio pensie din România nu va depăși veniturile din perioada de activitate. Este, potrivit surselor Antena 3 CNN, una dintre deciziile luate de liderii coaliției, la ședința de taină de la Vila Lac.
O asociație de fermieri români anunță un protest național pe 7 aprilie, dacă guvernul nu ia decizii legate de cerealele din Ucraina și nu plătește despăgubirile pentru seceta de anul trecut.
De la jumătatea anului, aproape un miliard de euro, bani din fonduri europene, vor ajunge sub formă de ajutoare pentru mai multe categorii defavorizate de la noi din ţară - vârstnici, copii din familii modeste și persoane cu dizabilități.
Un bărbat din Sibiu a primit, din greșeală, 5.000 de euro din partea unei bănci și a refuzat să îi dea înapoi. Bărbatul a primit o pedeapsă usturătoare.
Profesorii ar putea beneficia de bani mai mulţi, în anumite condiţii, se arată în proiectului legii învățământului preuniversitar, publicat de Ministerul Educației.
Românii nu mai trăiesc să încaseze toţi banii opriţi de stat pentru pensii, iar după pensionare primesc o sumă mică din contribuţia pe care au achitat-o.