Antena 3 CNN Economic Românii care stau la bloc, obligați să-și schimbe repartitoarele. Cât costă noile dispozitive

Românii care stau la bloc, obligați să-și schimbe repartitoarele. Cât costă noile dispozitive

Toţi românii care stau la bloc vor trebui să-şi monteze repartitoare speciale la căldură, care se citesc de la distanţă, nu din apartament, în cazul în care nu au acest tip de dispozitiv.

Românii care stau la bloc, obligați să-și schimbe repartitoarele. Cât costă noile dispozitive
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    06 Oct 2022   •   08:48

Contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică deja instalate, care nu pot fi citite de la distanță, vor trebui înlocuite, astfel încât să poată permite acest lucru, până pe 1 ianuarie 2027, se arată în OUG 130/2022, publicată vineri în Monitorul Oficial.

OUG 130/2022, care modifică Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, prevede că "în imobilele de tip condominiu și în clădirile mixte racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire este obligatorie montarea contoarelor individuale până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit. 

Până în 2027, toți locatarii trebuie să aibă contoare/repartitoare de energie termică cu citire de la distanță

În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit".

Concret, până la începutul lui 2027, toți locatarii de la bloc vor trebui să aibă contoare sau repartitoare de costuri pentru energia termică ce oferă posibilitatea citirii de la distanță. 

De la această regulă vor fi exceptate însă asociațiile de proprietari care demonstrează că dotarea cu contoare și repartitoare cu citire la distanță nu este rentabilă. Acestea pot folosi alte metode alternative rentabile pentru măsurarea consumului de energie termică.

Cât costă montarea repartitoarelor şi citirea acestora

Costurile pentru montarea unui repartitor sunt cuprinse între 70 și 100 de lei, într-un apartament fiind nevoie de mai multe dispozitive, câte unul pentru fiecare calorifer, potrivit adevarul.ro.

În plus, consumatorii vor plăti şi pentru citirea lor, dar şi pentru interpretarea datelor. Pentru un apartament cu patru calorifere, costurile se ridică la aproximativ 15 lei lunar.

Repartitoarele pot fi montate doar de firme autorizate de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, iar lista lor poate fi găsită pe site-ul instituției.

În cazul contorului montat la intrarea în locuință, costul de instalare pornește de la 1.000 de lei.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close