Sindicaliștii din educație spun, după ultimele negocieri cu reprezentanții Guvernului, că noua ofertă este o variantă îmbunătățită și vor avea o "imagine clară" până diseară despre ceea ce decid profesorii.
Proces mai puţin obișnuit la instanța de judecată din Alba. O femeie care lucrează în străinătate cere în justiție obligarea unui bărbat pe care îl credea iubitul său să îi restituie suma pe care i-a trimis-o timp de 4 ani.
Românii se vor bucura din nou de o minivacanţă în această săptămână, iar angajaţii care nu o primesc trebuie să ştie că pot avea parte de alte beneficii.
Ministrul Marcel Boloş anunţă un nou program cu 4,3 miliarde de euro pentru români. Banii sunt pentru cei care vor să fie sprijiniți să ajungă să aibă competențe relevante care să le asigure un loc de muncă.
Profesorii români ameninţă cu greva generală cu câteva săptămâni înainte de încheierea anului şcolar, din cauza salariilor pe care le câştigă şi care sunt în general puţin mai mici decât salariul mediu pe economie.
O româncă aflată în Italia a găsit pe stradă un portofel plin cu bani, inclusiv mai multe acte, iar gestul făcut de ea ulterior nu a rămas fără urmări.
Potrivit unei noi propuneri care se află în dezbatere în Parlamentul European, România ar putea fi nevoită să aloce o parte din banii primiți din PNRR pentru muniție.
Jaf de un milion de euro în Câmpina. Patronii unei case de schimb valutar au fost atacați chiar în fața vilei lor. Cei doi au fost bătuți până la leșin și nu au putut să ceară ajutor imediat. Când și-au mai revenit, tâlharii erau deja dispăruți.