Antena 3 CNN Actualitate Social Ce faci dacă găseşti bani pe stradă: îi păstrezi sau îi predai Poliţiei? Pot fi ai tăi, cu o condiţie

Ce faci dacă găseşti bani pe stradă: îi păstrezi sau îi predai Poliţiei? Pot fi ai tăi, cu o condiţie

Mulţi dintre noi se întreabă dacă banii găsiţi pe stradă pot fi un motiv de bucurie, pentru că ar putea fi ai lor, sau trebuie să facă un drum la Poliţie, pentru a-i preda.

Ce faci dacă găseşti bani pe stradă: îi păstrezi sau îi predai Poliţiei? Pot fi ai tăi, cu o condiţie
Sursa foto: pixabay.com
de Georgiana Adam    |    23 Noi 2022   •   14:07

Este o dilemă ce a stârnit dezbateri, iar specialiştii vin acum cu un răspuns clar şi ne spun ce putem să facem dacă am găsit 1.000 de euro pe stradă.

Pe scurt, putem păstra acei bani. Totuşi, înainte de a-i păstra fără consecinţe asupra noastră, legal trebuie să treacă o perioadă. 

"Legea în vigoare nu pedepseşte persoanele neatente şi nici nu-i condamnă pe cei mai uituci dintre noi la a-şi pierde instant banii sau obiectele de valoare, dacă sunt uitate pe undeva sau scăpate din greşeală. 

Citeşte şi: Un adolescent a găsit pe stradă 3.000 de euro în drum spre şcoală și i-a dus la Poliţie. Reacţia proprietarului la aflarea veştii

Dimpotrivă, ar trebui să avem posibilitatea să le recuperăm. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Conform Codului civil în vigoare, lucrurile care nu au un proprietar într-un anumit moment sunt "bunurile mobile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sălbatice, peştele şi resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale, fructele de pădure, ciupercile comestibile din flora spontană, plantele medicinale şi aromatice şi altele asemenea", potrivit e-juridic.manager.ro.

Aşadar, un bun pierdut continuă să aparţina celui care l-a pierdut, iar luarea acelui bun pentru sine rămâne furt.

"Obligaţia persoanei care găseste un bun al cărui proprietar nu este cunoscut (telefon, portofel, o sumă de bani, tablou etc.) este să îl returneze în maximum zece zile stăpânului de drept sau, în cazul în care proprietarul nu este cunoscut sau dovedit, Poliţiei", mai arată sursa citată.

Am găsit bani pe stradă. Pot să-i păstrez?

Dacă un bun a fost găsit într-un spital, restaurant sau orice alt loc public sau privat se preda "persoanei care deţine un titlu asupra locului respectiv, altul decât titlul de proprietate publică". 

De la momentul predării, acel lucru trebuie păstrat timp de şase luni, perioadă în care proprietarul are timp să îl recupereze. 

În cazul în care proprietarul nu vine după lucrul pierdut timp de şase luni, atunci acel bun va fi considerat fără stăpân şi va fi acordat celui care l-a găsit (nu celui care l-a depozitat în tot această perioadă) pe bază de proces-verbal. 

Aşadar, dacă găsim bani pe stradă putem considera că sunt ai noştri numai dacă au trecut şase luni în care proprietarul nu i-a revendicat. Altfel, putem răspunde civil şi/sau penal.

×
Subiecte în articol: bani bani găsiți bani stradă
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close