Liderul Partidului Național Liberal, în Botoșani, Costel Șoptică, a declarat că Doina Fedorovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, ar trebui să demisioneze după scandalul șpăgilor date la angajare în Spitalul Județean.
O maşină a Jandarmeriei, aflată în misiune, a fost implicată într-un accident în Botoșani. Șoferul și pasagerul din dreapta al autospecialei au fost răniți.
Sunt percheziţii DNA în casa preşedintelui Consiliul Judeţean Botoşani, la biroul Doinei Fedorovici şi la Spitalul Județean din Botoşani, potrivit surselor Antena 3 CNN.
O autosanitară a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani a fost implicat într-un accident rutier pe drumul ce leagă județele Botoșani de Iași. Ambulanța transporta un pacient în regim de urgență.
Peste 4.600 de elevi din Botoșani au fost abandonați de instituțiile statului și lăsați să își plătească singuri transportul la școală. Majoritatea copiilor provin din familii modeste, iar sumele de bani pe care ar trebui să le plătească transportatorilor depășesc, în unele cazuri, și 500 de lei pe lună.
Cristian Gheban și-a pus capăt zilelor săptămâna trecută, chiar de ziua Sfântului Andrei, în cimitir, pe mormântul fetiței sale pe care o chema Andreea.
Cristian, poliţistul din Botoşani găsit mort în cimitir, şi-a pus capăt zilelor pe mormântul fiicei sale, care s-a stins la numai un an şi pe care o chema Andreea, chiar în ziua de Sfântul Andrei.
Poliţistul din Botoşani, găsit mort în cimitirul din Vlăsineşti, şi-a pus capăt zilelor pe mormântul fiicei sale, care s-a stins la numai un an şi pe care o chema Andreea, chiar în ziua de Sfântul Andrei. Atenţie, urmează informaţii cu un puternic impact emoţional!
Un poliţist a fost găsit mort, astăzi, în cimitirul din Vlăsineşti, judeţul Botoşani, Un bătrân, care voia să aprindă o lumânare, a făcut descoperirea şi a sunat la numărul de urgenţă 112.
O fetiță de doi ani a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini după ce în camera unde se juca a izbucnit un incendiu. Când s-a produs evenimentul, copila era singură în casă.
Autoritățile din județul Botoșani s-au văzut puse în fața unui caz fără precedent, după ce au fost sesizate în legătură cu o aparentă tentativă de sinucidere.
Un copil în vârstă de 13 de ani a dispărut, după ce a mers cu familia într-o pădure de lângă Ibăneşti, în judeţul Botoşani. Ulterior, copilul a fost găsit teafăr, acasă, acolo unde s-a întors singur, fără să spună rudelor.
Un tânăr de 22 de ani din judeţul Botoşani, plecat la muncă în Croaţia, a fost dat dispărut. Familia nu a mai putut lua legătura cu el din 1 noiembrie.
Sabina Gabriela, o fetiță în vârstă de nouă ani din Șendriceni, avea visuri legate de o sobă nouă și haine care să o țină cald în sezonul rece care se apropie. Ea își închipuia momentul în care, împreună cu cei trei frați ai săi, se va aduna în jurul noii sobe și vor petrece clipe minunate împreună. Motivul era că soba veche avea multe găuri și emana mult fum, iar nopțile deveneau tot mai reci.
O fetiţă în vârstă de 11 ani, din Botoşani, a fost uitată de părinţi pe marginea unui drum, noaptea, lângă un câmp, după ce tatăl ei, care se afla la volan, a auzit portiera maşinii şi a crezut că fiica sa a urcat în maşină.
Este anchetă de amploare la Botoşani, unde o mamă şi fiica ei de 14 ani au fost omorâte cu brutalitate într-o casă părăsită. Suspectul a fost reținut azi-noapte de polițiști.
O mamă și fiica ei de doar 14 ani au fost găsite moarte într-o casă din Botoşani. Potrivit anchetatorilor, autorul a încercat să își mascheze crima şi a incendiat zona.
O femeie dintr-un sat din Botoşani şi-a omorât soţul şi apoi a spus tuturor că a făcut-o singur, însă medicii legişti au fost cei care şi-au dat seama de minciună.
Un băiat de 14 ani a ajuns la spital pentru că i se umflase degetul inelar și a mai putut să-și scoată inelul. Medicii nu au reușit să îl scoată și au chemat ajutoare.
"Cu voință poți porni și de jos ca mic fermier", spune Andreea, o studentă din Botoşani, care a îmbrățișat domeniul agriculturii şi îşi ajută familia conducând utilaje moderne. Mesajul ei pentru tinerii din România.
La Botoșani se joacă primul spectacol de teatru adaptat pentru persoanele cu deficiențe senzoriale, mai exact, pentru nevăzători și surdo-muți. Adaptarea spectacolului presupune prezența unui interpret mimico-gestual, dar și al unui actor care să descrie mișcările artiștilor.