Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a explicat la ce concluzii s-a ajuns în urma discuțiilor cu fermierii şi transportatorii care au declanșat proteste în toată ţara.
Sindicatele din Educație cer demisia ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, pe care-l acuză că a generat haos cu majorările de salarii ale profesorilor.
La această oră, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, îi prezintă premierului Marcel Ciolacu măsurile de austeritate de anul viitor. Vorbim despre ordonanța ce mărește taxe, impozite și prețuri la carburanți, pe care șeful Guvernului a ținut să precizeze că nu a văzut-o până acum.
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a spus că nu a văzut amendamentul referitor la Pilonul II de pensii până marți. El afirmă că documentul nu a fost oficial.
Ministerul Finanțelor a transmis bilanțul schemei de ajutor de stat pentru investiții: peste 7,34 miliarde lei au fost investiți în sectoare cheie din economia românească și au fost create peste 25.000 de noi locuri de muncă.
"Dacă ar fi să aplicăm tot ce e în PNRR vom avea o problemă", a spus ministrul de Finanțe, Marcel Boloş, subliniind că până acum Guvernul a făcut în aşa fel să atenueze orice potențial impact negativ pentru populaţia şi mediul de afaceri din România.
Zeci de bugetari au ieşit din nou în stradă, nemulţumiţi de faptul că nu pot declanşa greva generală. Oamenii vor salarii mai mari şi protestează faţă de faptul că Guvernul nu a pus în aplicare angajamentele luate chiar de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Marcel Boloș a declarat oficial că modul de accesare a fondurilor europene se va schimba pentru a facilita intrarea în țară a celor 46 miliarde de euro.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că va merge cu Marius Budăi la Bruxelles pentru renegocierea PNRR.
Ministrul Investițiilor Europene, Marcel Boloş, a explicat la Antena 3 CNN, angajamentele luate de România în PNRR referitoare la sustenabilitatea financiară. Iată ce măsuri sunt analizate pentru a atinge aceste jaloane şi ce categorie de români pot fi afectaţi.
Ministrul Investițiilor Europene, Marcel Boloș, a vorbit despre discuțiile avute cu oficialii Comisiei Europene legat de ajutorul pentru fermieri şi agricultură. Câţi bani va primi România.
Guvernul a decis acordarea pentru întreg anul 2023 a ajutorului pentru alimente, respectiv 250 de lei o dată la două luni, și a aprobat compensarea cu 1.400 de lei.
România a primit sume generoase de la Comisia Europeană pentru a face faţă crizelor energetice şi economice. Ministrul investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a explicat cine vor fi beneficiarii banilor europeni şi cum vor putea fi folosiți.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat când vor primi beneficiarii voucherelor sociale a treia tranșă de bani, în valoare nominală de 250 de lei.
Marcel Boloş a anunţat că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a încărcat, vineri, o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile sociale.
Toate cardurile pe care se încarcă voucherele sociale vor ajunge până la sfârșitul săptămânii viitoare. Cei care vor să le primească în acest termen, trebuie să fie acasă, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Premierul Nicolae Ciucă i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, luni, propunerile de nominalizare pentru ministerele Investițiilor și Proiectelor Europene, respectiv Cercetării, Inovării și Digitalizării.