Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, are propria variantă după ce a fost acuzat că a lovit două femei în curtea mănăstirii.
Generalul (r) Cristian Barbu, fost comandant al Academiei Tehnice Militare, a comentat atacul cu rachete asupra crucișătorului rus ”Moscova” (Moskva) din Marea Neagră, revendicat de armata ucraineană
O țară din Europa a decis să introducă o lege prin care lovirea copiilor este faptă penală. Oficialii au precizat că modificarile îi vor ajuta pe cei mici să aibă ”cel mai bun început în viață”.
Alexander Zverev, numărul trei mondial, a fost expulzat de la turneul de la Acapulco, după o ieșire nervoasă de proporții. Germanul a lovit cu racheta scaunul arbitrului de mai multe ori și l-a înjurat pe oficial.
Un pasager a fost oprit de însoțitorii de zbor din încercarea sa de a pătrunde cu forța în cockpitul unui avion. Unul dintre ei l-a lovit cu un ibric de cafea în cap, iar alți pasageri au ajutat și ei la imobilizarea individului. FBI-ul investighează incidentul.
În mediul online a apărut un videoclip cu fundașul de la West Ham United în timp ce-și maltratează pisica. Fotbalistul lovește animalul cu palma și piciorul. Clubul din Premier League a condamnat comportamentul acestuia, iar sportivul francez a cerut scuze.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Botoșani a cerut deschiderea unei anchete după ce un bărbat a povestit pe Facebook că un elev ar fi fost lovit de o autospecială a instituției.
Sindicatul Europol a povestit experiența trăită de un polițist care în urma unei intervenții a fost rănit cu o sapă de un agresor. Sindicaliștii s-au declarat revoltați de modul în care procurorul a încadrat fapta individului ca fiind o infracțiune banală de lovire.
Pilotul de raliu Vali Porcişteanu a explicat la Antena 3 ce s-a întâmplat şi cum a ajuns fosta sa soţie să îl acuze că a lovit-o intenționat cu maşina.