Antena 3 CNN Timp liber Fun Ce au făcut mirii, la altar, în faţa tuturor invitaţilor. "A fost cel mai penibil moment pe care l-am văzut la o nuntă"

Ce au făcut mirii, la altar, în faţa tuturor invitaţilor. "A fost cel mai penibil moment pe care l-am văzut la o nuntă"

Ce au făcut mirii, la altar, în faţa tuturor invitaţilor. "A fost cel mai penibil moment pe care l-am văzut la o nuntă"
de P.I.    |    26 Sep 2013   •   07:57

Pe vremea bunicilor noştri, sexul înainte de căsătorie era o ruşine. Acum este o normalitate. Cu toate astea, sunt persoane care îşi promit unii altora că vor rămâne virgini până în noaptea nunţii.

Nici săruturile, altele decât pe mână sau obraz nu sunt permise. Aşa se face că în momentul în care primesc binecuvântarea preotului sau a pastorului, începe "urgia".

Cei doi tineri îndrăgostiţi se năpustesc unul asupra altuia şi încep să se sărute, chiar dacă nu ştiu cum să o facă. Asta spre "deliciul" invitaţilor, care privesc amuzaţi întreaga scenă.

"Sunt momente penibile. Nu ştiam unde să mă mai uit când au început să se sărute", a comentat un invitat prezent la o astfel de nuntă.


×
Subiecte în articol: nunti miri
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close