Antena 3 CNN Timp liber Fun Nuntă cu peripeţii, după ce o bufniţă a stricat ceremonia. S-a vrut liberă

Nuntă cu peripeţii, după ce o bufniţă a stricat ceremonia. S-a vrut liberă

Nuntă cu peripeţii, după ce o bufniţă a stricat ceremonia. S-a vrut liberă
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
19 Apr 2016   •   14:58

Dacă vrei să ai o nuntă neobişnuită, trebuie să ştii că lucrurile nu-ţi ies întotdeauna aşa cum ţi-ai propus. A simţit-o din plin un cuplu canadian.

Chiar dacă ar fi trebuit să fie o zi de basm, ceremonia s-a transformat într-un adevărat coşmar, din cauza unei bufniţe. Pasărea nu venise neinvitată la nuntă. Ba dimpotrivă, stăpânul ei câştigase bani frumoşi închiriind-o ca să aducă verighetele mirilor.

Dar, în momentul în care a fost eliberată, zburătoarea a încercat să evadeze. Ghinion! Uitase că este într-o biserică închisă, aşa că s-a izbit de un geam şi a căzut la pământ.

Pentru mirii mari iubitori de păsări, bucuria s-a transformat într-un adevărat coşmar. Iar acum, la şapte luni după nuntă, un participant la ceremonie le-a reamintit prin ce au trecut, postând un video pe Youtube.

Iar succesul a fost garantat: în câteva zile, înregistrarea a fost văzută de peste 100.000 de oameni. Ce-i drept, nu ai parte în fiecare zi de o asemenea nuntă.

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close