Antena 3 CNN Actualitate Aglomeraţie la metrou. Metrorex: Un tren a avut probleme tehnice la uşi

Aglomeraţie la metrou. Metrorex: Un tren a avut probleme tehnice la uşi

Aglomeraţie la metrou. Metrorex: Un tren a avut probleme tehnice la uşi
de S.T.    |    06 Mar 2018   •   10:06

Update: Metrorex a introdus, marţi, trenuri suplimentare pe Magistralele 1, 2 şi 3 pentru fluidizarea traficului de călători la metrou, potrivit unui comunicat al companiei.

"Metrorex a luat măsuri de fluidizare a traficului de călători la metrou, pentru evitarea supraaglomerării de la orele de vârf. Pentru ca circulaţia să se desfăşoare în condiţii depline de siguranţă şi confort, pe Magistralele 1, 2 şi 3 au fost introduse în circulaţie trenuri suplimentare; s-a luat în considerare evitarea sosirii simultane a trenurilor în staţiile unde se înregistrează trafic mare de călători; a fost suplimentat personalul de conducere a trenurilor pentru micşorarea timpilor de întoarcere a metrourilor la capetele de magistrale", se spune în comunicat.

Marţi dimineaţa, s-a circulat cu dificultate cu metroul, unul dintre motive fiind un tren ce a fost retras din circulaţie, întrucât prezenta probleme tehnice la uşile de acces. Călătorii au fost debarcaţi în staţia Tineretului.

Circulaţia metroului s-a desfăşurat cu dificultate, marţi dimineaţă, existând situaţii în care oamenii au aşteptat până la 30 de minute pentru a putea urca în trenuri, din cauza aglomeraţiei, în special în staţiile Unirii, Victoriei şi Tineretului.

Metrorex a transmis că aglomeraţia s-a creat în condiţiile în care la ora 08:10, în staţia Tineretului, un tren de metrou a avut probleme tehnice la uşile de acces, fiind retras din circulaţie pentru remedierea defecţiunilor.

 

×
Subiecte în articol: Metrorex tren metrou
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close