Antena 3 CNN Actualitate Încă o porţiune de autostradă a fost închisă. Are crăpături uriașe întinse pe 7 kilometri

Încă o porţiune de autostradă a fost închisă. Are crăpături uriașe întinse pe 7 kilometri

Încă o porţiune de autostradă a fost închisă. Are crăpături uriașe întinse pe 7 kilometri
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
de S.T.    |    26 Ian 2016   •   18:29

Autostrada Lugoj-Deva are mai multe probleme decât tronsonul demolat de pe Sibiu-Orăştie. Fotografiile făcute chiar pe şantierul de pe lotul arată că o porţiune de 7 km deja a început să se crape. Şi mai grav este că un alt lot, de pe aceeaşi autostradă, are mari probleme de sol.

Lucrările realizate de asocierea firmelor lui Dorin Umbrărescu au fost astfel sistate.

Surse apropiate constructorului spun că traseul a fost schimbat chiar înainte ca lucrările să înceapă, iar autostrada trece acum pe lângă un deal de cenuşă şi zgură. Din cauza instabilităţii versantului, coloanele autostrăzii s-au deplasat cu câţiva metri.

Constructorul, mai exact asocierea dintre firmele lui Dorin Umbrărescu, nu a găsit încă soluţii, lucrările fiind oprite. Pe întregul lot 4 lipsesc şi autorizaţiile de construcţie.

Cel mai probabil, traseul autostrăzii va trebui schimbat în zona alunecărilor de teren. Însă, probelemele nu se opresc aici. S-a descoperit, târziu, că pe acel lot se află un cimitir neautorizat şi o peşteră cu lilieci. Pentru lilieci, CNADNR trebuie să construiască şi căsuţe în copaci.

De probleme nu a scăpat nici lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Acea porţiune este atent supervizată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, care impune o soluţie. Mai exact, două ecoducte urmează să fie construite pentru ca urşii din zonă să se poată deplasa.

În plus, o bucată din lotul 2 ar putea fi demolată, așa cum s-a întâmplat pe Sibiu-Orăştie. Toate cele 3 loturi au ca termen de finalizate luna mai a anului 2016, însă specialiştii spun că aceasta autostradă va fi deschisă traficului, cel mai devreme, în 2019-2020.

×
Subiecte în articol: autostrada
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close