Antena 3 CNN Actualitate Comisia SRI vrea să-l audieze pe Sebastian Ghiţă, aflat în Serbia. Manda: „Sunt sigur că mai are lucruri de spus”

Comisia SRI vrea să-l audieze pe Sebastian Ghiţă, aflat în Serbia. Manda: „Sunt sigur că mai are lucruri de spus”

Comisia SRI vrea să-l audieze pe Sebastian Ghiţă, aflat în Serbia. Manda: „Sunt sigur că mai are lucruri de spus”
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    13 Feb 2018   •   21:25

Comisia SRI este interesată să aibă dialog cu Sebastian Ghiţă, existând condiţiile tehnice şi legale pentru acest lucru, a declarat, marţi, preşedintele acestui for, senatorul PSD Claudiu Manda.

„Aşa cum am mai spus, suntem interesaţi să avem acest dialog cu Sebastian Ghiţă. Avem condiţiile tehnice şi legale, lucru care nu a fost atunci când înţelesesem din spaţiul public intenţia domniei sale de a avea o discuţie cu comisia”, a spus Manda, întrebat despre audierea lui Ghiţă, în condiţiile în care acesta a intrat, recent, în direct la emisiuni televizate.

„Am văzut interevenţiile domniei sale în presă. În măsura în care doreşte să existe această audiere, sigur că trebuie să facem chestiunile tehnice şi să facem o audiere. Depindem foarte multe de domnia sa. Noi nu i-am adresat oficial o adresă scrisă, sunt lucrurile cumva prin spaţiul public parcurse. Dacă doreşte, sigur că poate să ia legătura cu noi, pentru că nu ştiu cum am putea noi să luăm legătura cu domnia sa. Cred că există un număr de telefon”, a adăugat Manda.

El a arătat că audierea se poate face din punct de vedere tehnic oricând prin videoconferinţă.

 

 

×
Subiecte în articol: Sebastian Ghita Claudiu Manda
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close