Antena 3 CNN Actualitate Mama vicepremierului Sevil Shhaideh, în vârstă de 80 de ani, la spital în urma unui accident

Mama vicepremierului Sevil Shhaideh, în vârstă de 80 de ani, la spital în urma unui accident

Mama vicepremierului Sevil Shhaideh, în vârstă de 80 de ani, la spital în urma unui accident
Sursa foto: foto: Agerpres
20 Sep 2017   •   15:26

Mama vicepremierului Sevil Shhaideh a fost rănită în timpul serviciului, la Teatrul pentru Copii din Constanța.

Primele informații arată că femeia a fost lovită în timpul unor manevre de încărcare într-o remorcă a decorului de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”. Ea a fost dusă la spital, scrie Libertatea.

Potrivit unor informații furnizate de Inspectoratul Teritorial pentru Protecția Muncii Constanța, Geambec Muezel, care, potrivit unor surse medicale, este mama vicepremierului Sevil Shhaideh, s-a accidentat în timp ce mai multe decoruri erau încărcate într-o remorcă.

Accidentul s-a petrecut luni, iar femeia în vârstă de 80 de ani a fost transportată de urgență la Spitalul Judetean Constanta pentru îngrijiri medicale.

O comisie de anchetă a ITM Constanța cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

×
Subiecte în articol: Sevil Shhaideh
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close