Antena 3 CNN Actualitate O româncă și-a ucis cu bestialitate iubitul italian, după care i-a mutilat trupul. Explicațiile femeii i-au șocat pe polițiști

O româncă și-a ucis cu bestialitate iubitul italian, după care i-a mutilat trupul. Explicațiile femeii i-au șocat pe polițiști

O româncă și-a ucis cu bestialitate iubitul italian, după care i-a mutilat trupul. Explicațiile femeii i-au șocat pe polițiști
Sursa foto: foto: Pixabay.com
29 Iun 2017   •   15:34

O româncă din Italia este acuzată de o crimă înfiorătoare. Verona Popescu, în vârstă de 50 de ani, și-a înjunghiat iubitul italian, iar apoi i-a tăiat penisul. Ulterior, femeia a alertat autoritățile și și-a recunoscut fapta. A făcut însă și declarații bizare, cum că iubitul ei ar fi contaminat, relatează Gazeta Românească.

Verona Popescu, care a avut grijă de părinții victimei sale, l-a ucis pe Claudio Palladino (63 de ani), la scurt timp după ce i-a pregătit micul dejun. Femeia l-a înjunghiat de mai multe ori în zona abdomenului și a toracelui, iar apoi i-a tăiat penisul.

Ulterior, ea a sunat la numărul pentru situații de urgență. „Veniți, tocmai mi-am ucis iubitul!”, a spus românca.Ajunși la fața locului, la periferia orașului Modena, polițiștii l-au găsit pe Claudio într-o baltă de sânge. Nu mai aveau ce să facă pentru a-i salva viața.

Motivul pentru care ea l-a ucis pe iubitul italian este încă necunoscut. Mai mult, în timpul interogatoriului, Verona Popescu a făcut mai multe afirmații bizare. Ea le-a spus polițiștilor că iubitul ei era contaminat, a borbit despre ”pete și semne pe piele” provocate de ”contaminarea apei și a aerului”. 

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close