Antena 3 CNN Actualitate Traian Berbeceanu, declaraţii exclusive. Motivul pentru care s-a vrut înlăturarea sa de la conducerea BCCO Alba

Traian Berbeceanu, declaraţii exclusive. Motivul pentru care s-a vrut înlăturarea sa de la conducerea BCCO Alba

Traian Berbeceanu, declaraţii exclusive. Motivul pentru care s-a vrut înlăturarea sa de la conducerea BCCO Alba
30 Iun 2016   •   19:57

Fostul comisar BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a povestit în emisiunea ''La ordinea zilei'' de la Antena 3, cum a trăit desfăşurarea cazului său în justiţie. Potrivit acestuia, nu a fost vorba despre un război între instituţii, ci doar de procurori care i-au înscenat un dosar.

''Pur şi simplu, au fost procurori care nu şi-au făcut datoria sau care şi-au făcut în mod defectuos şi rău intenţionat activităţile, vorbesc aici de procurorii DIICOT de la Alba Iulia care mi-au înscenat acest dosar şi procurorii de la DNA care m-au ajutat şi pe care i-am prijinit cu probele şi indiciile pe care le aveam să dovedesc că sunt nevinovat şi că acel dosar a fost unul contrafăcut'', a spus Berbeceanu.

Traian Berbeceanu speră că ceea ce a trăit el să nu se mai repete, indiferent că este vorba de un poliţist, magistrat sau cetăţean de rând,

''Poate dosarul acesta, la momentul în care sentinţa ÎCCJ va fi definitivă va fi un punct de plecare ca astfel de situaţii să nu se mai repete. Nu faţă de un poliţist sau faţă de un magistrat sau faţă de o persoană din structurile de aplicare a legii, ci faţă de orice persoană din ţara asta, faţă de orice cetăţean.''

Întrebat de ce era o miză pentru ce-i care l-au vrut înlăturat funcţia pe care a avut-o, cea de comisar-şef peste un serviciu de combatere a crimei organizate, Traian Berbeceanu a răspuns:

Comisarul-șef Traian Berbeceanu a fost achitat de toate acuzațiile de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după doi ani de la trimiterea în judecată a dosarului. Decizia nu este însă definitivă.

Pe de altă parte, fostul procuror-șef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureșan, a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare. De asemenea, Alin Munteanu a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar Nicolaie Cean, la trei ani.

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close