Antena 3 CNN Economic Biz News Ministrul Şova: Rezilierea cu Bechtel e singura şansă ca Autostrada Transilvania să fie finalizată

Ministrul Şova: Rezilierea cu Bechtel e singura şansă ca Autostrada Transilvania să fie finalizată

Ministrul Şova: Rezilierea cu Bechtel e singura şansă ca Autostrada Transilvania să fie finalizată
Sursa foto: Foto: Agerpres/Tanjug
de M.Z.    |    29 Mar 2013   •   08:17

Contractul cu firma americană Bechtel va fi reziliat până la sfârşitul lunii aprilie, a anunţat ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova. Potrivit acestuia, încheierea socotelilor cu cei de la Bechtel e singura şansă pentru ca Autostrada Transilvania să fie finalizată. 

Şova asigură că despăgubirile pe care trebuie să le suporte bugetul de stat pentru închierea înainte de termen a contractului nu sunt nici pe departe de 500 de milioane de euro, aşa cum s-a spus în timpul Guvernului Boc.

"Vrem să încheiem cu Bechtel pentru a face autostrada. Până pe 30 aprilie e termenul să închidă negocierile pentru încetarea contractului cu Bechtel, negocierile nu vizează decât nivelul de despăgubiri pe care pe care le poate cere firma", a declarat ministrul.

Potrivit lui Şova, există cel puţin trei investitori foarte mari interesaţi să se implice în acest proiect.


×
Subiecte în articol: dan sova Bechtel Autostrada Transilvania
Parteneri
Prognoza meteo 18 martie - 15 aprilie 2024
x close