Şeful FMI: Am spus NU tăierii salariilor în România. Am propus impozitarea bogaţilor
?Situaţia (din România n.r.) s-a degradat mai mult decât am crezut. Ca urmare, am cerut noi măsuri. Guvernul român ne-a spus : vom tăia 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus NU : dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi. Guvernul a spus NU, noi suntem cei care decidem. Şi ăsta e adevărul : Guvernul decide întotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e drumul de urmat. Guvernul propune măsurile, Guvernul român le-a ales? a spus Kahn.
La rândul său, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks declara pentru Euronews că decizia de a tăia salariile şi pensiile a aparţinut guvernului român.
?A fost decizia Guvernului să se concentreze mai mult pe partea reducerii cheltuielilor. Cheltuielile au fost scăpate de sub control în ultimii ani după părerea lor şi au considerat că cea mai bună cale pentru a rezolva problema bugetului este să se concentreze pe reducerea cheltuielilor. A fost decizia lor" a declarat Franks.
Premierul Emil Boc a explicat, vineri seară, după întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanţii patronatelor, că Guvernul a preferat să evite soluţia FMI, prin care taxele erau majorate concomitent cu reducerea salariilor, şi să nu taxeze suplimentar mediul de afaceri, periclitând reluarea creşterii economice, considerând că bogaţii vor fi taxaţi pentru proprietăţi şi produse de lux.
Vezi explicaţiile premierului Emil Boc .
Antena3.ro
-
Deutche Welle: UE ar putea sacrifica, pentru Grecia, fonduri structurale neutilizate din România
25 Mai, 12:24 | 2 comentarii -
Viaţa fabuloasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. De la copilul orfan, la proprietar de insule şi palate
25 Mai, 10:50 | 6 comentarii -
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 5 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 1 comentarii -
Cursul leu/ euro a atins un nou maxim istoric. Vezi cotaţia BNR
24 Mai, 13:15 | 11 comentarii
-
Stiu ca nu are nici un rost comentariul meu, dar nu ma pot abtine...in Olanda se percepe un impozit foarte mic incepand cu suma de 800 euro, care creste pe masura ce cresc si veniturile ( la cei foarte bogatii impozitul este de peste 50%), iar TVA la produsele alimentare, medicamente, si alte produsele necesare este de 6%... este un nivel de trai foarte ridicat pentru ca deviza autoritatilor este RESPECTUL PENTRU CETATENI .
-
Președintele Traian Băsescu și soția sa Maria, îl vor boteza, sâmbătă, pe Carol Ferdinand, fiul Liei și al lui Paul Lambrino, Botezul va avea loc sâmbătă la ora 14.00, la Biserica Domnița Bălașa din București, și va continua, cu o petrecere, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental.
Eu ma duc la botez, cine mai vine sa il botezam si pe BASESCU ??!!! -
BOC SPUNEA CU O LUNA IN URMA CA NU VA SCADEA PENSILE CU NICI UN LEU IN AFARA DE PESILE <<
>>> CA DUPA O LUNA SA VINA CHIORUL DE LA COTROCENI SA SPUNA CA PENSILE VOR SCADEA CU 15% . ASTA ESTE REFORMA STATULUI PE CARE ATI VOTATO IN DECEMBRIE -
hai sa ne revoltam pe basescu
asta stie romanu needucat si iobag
nu ne gindim ca de fapt caracatita care a pornit de fapt in italia e mare......
buruiana de la radacina se extirpa
saracu om e doar o marioneta
dar nu el conduce tot in tara aia de rahat -
Se mai indoia cineva ca acesti guvernanti sunt incompetenti si mincinosi?Se mai indoia cineva ca ne conduce un informator folosind aparatul vechi al securitatii?Mai era necesara confirmarea de la FMI?A bagat poezia cu salarii si pensii nesimtite care mergea la prostime si apoi dupa ce si-au pus lor deoparte taie egal de la toti.Niciodata nu a luptat cu coruptia si bogatii pt ca acestia au fost spatele lui.Suntem fara iesire,acum incepe adevarata criza, macar ma bucur ca sunt multi cretini care i-au votat fara sa judece printre cei care vor trai din mila dupa masurile idolilor lor.
-
-
satrapul de basescu e mai rau decat camatarii de la FMI , asta am ales o jigodie care ne-a vindut marilor puteri
-
Desigur se putea si mai rau de atat. De ce au aprobat imprumutul daca stiau ca TARA este in HAOS total financiar?
http://marianachim.blogspot.com/2010/05/dictator-president-stupid-prime.html -
Rau a mai ajuns poporul raman daca trebuie sa-i ia pararea strainii, iar cei care l-au rugat sa-i aleaga ca-i vor apara interesele fura ca si in codru, ba mai mut, ce au furat ei iau tot de la poporul care i-a votat si care nu a profitat de nimic nici din credit nici din celelalte datorii.Pana cand vom mai suporta minciuna si impostura.Cred ca daca vor fi greve generale si noi pensionarii trebuie sa iesim in strada si sa nu plecam pana nu ii alungam.Am auzit ca basescu a pregatit deja cc ,vida s-a pus la dispozitia lui pentru ca aceasta sa de repede un verdict favorabit daca masurile lui vor fi contestate si sa respinga contestatia.Am convingerea ca acest lucru se va intampla iar cc care apara interesele lui basescu exact ca in campania electorala cand a verificat doar sumar ca sa il inscauneze.Acum dece ar fi altfel.Cinstea corectitudinea, onoare, profesionalismul nu fac casa buna cu cei care trebuie sa vegheze respectarea Constutiei in spiritul si litera ei.Am avut una din cele mai slabi si obediente curti.Si la suspendarea lui basescu au afirmat ca nu a incalcat grav Contitutia.Cata verticalitate si ce inseamna din punctul lor de vedere grav si mai putin grav.Numai ei stiu, ei care au dat cele mai hilare si neverosimile decizii.Rusine sa le fie.
-
se urmareste reducerea populatiei cu 80% : vedeti videoclipul urmator
http://www.youtube.com/watch?v=RF2mg5krIjc
-
Ei vor o noua forma de organizare cu un control mai mare..
ei creeaza problema ca sa ne intanpine cu solutia ...
sotto ca va cadea guvernul nu mai e mult..dar va cadea l a cerinta javrelor ...porci in fracuri -
Mare mincinos șeful asta al FMI, Dominique Strauss Kahn ! Ne-a spus noua la televizor un consilier al Presedintelui ca este asa cum spune el si dl. Boc ! (Dar nu stiu de ce acel consilier o face pe purtatorul de cuvant, sau chiar pe inlocuitorul Presedintelui .) Cine sa mai stie care si cine mai este, mai ales acum, cand este Harababura totala la guvernare ! Domnilor de la putere, daca nu se produce nimic in tara, daca doar bancile si intreprinderile straine de la noi produc ceva, ceva, cum vreti sa iesim din criza, ca tot profitul se duce la ei in tara ? Ati inceput "lupta de clasa" , de faceti discriminari si-i aparati pe cei imbogatiti, sau le vine si lor randul cand nu veti mai avea de unde sa-i platiti pe bugetari si pensionari ?
-
or taiat la saracii ca sa creasca conturile lor in continuare Targoviste va avea inca o misiune !!
-
n strada oameni buni,am ajuns la Pwla guvernului?am fost sigur de asta ca ei au decis ci nu FMI ,vai vai de capul nostru astia trebuie la parnaie cu ei
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Secventele sunt din documentarul Esoteric Agenda. Informatii utile, dar lipsit de Dumnezeu