SUA: Firmele salvate de stat au dat milioane de dolari pe lobby
Principalii beneficari ai fondurilor de ajutor financiar de la statul american au cheltuit peste 10 milioane de dolari pe activităţi de lobby politic în primele trei luni ale anului, aici incluzând şi activităţi agresive menite a bloca limitarea plăţilor către directori sau implementarea unor reglementări financiare mai stricte.
Cei mai mari cheltuitori au fost General Motors, care a cheltuit aproape un milion de dolari pe lună pentru lobby, şi Citigroup cu J.P. Morgan Chase, care împreună au cheltuit peste 2,5 miloane de dolari cu scopul de a convinge parlamentarii şi oficialii administraţiei Obama asupra unor măsuri financiare. În total, cei mai importanţi beneficiari ai ajutorului au cheltuit peste 22 milioane de dolari în cele şase luni de când guvernul SUA a început să acorde bani, arată un raport al Senatului, citat de CBS.
Dezvăluirea vine într-un moment de vârf al mâniei parlamentarilor şi publicului legată de acţiunile firmelor salvate, care au zădărnicit eforturile de a limita bonusurile excesive şi au dus campanie contra restricţiilor impuse la cheltuirea miliardelor de dolari acordate ca ajutor.
De altfel, oficialii americani au arătat că şefii Chrysler Financial au refuzat un împrumut guvernamental de 750 milioane de dolari în favoarea unui credit privat, mai scump, deoarece nu doreau să se supună limitărilor federale la plăţi.
Unele companii în cauză s-au apărat susţinând că în aceste activităţi nu au fost folosiţi banii contribuabilului.
După Citigroup şi J.P. Morgan Chase, printre lobiştii de top au mai fost American Express, Wells Fargo Bank, Goldman Sachs şi Morgan Stanley.
Antena3.ro
- Antonescu vs Geoană - prima confruntare a ser...
- Geoană vs Băsescu - a doua confruntare a seri...
- Antonescu vs. Băsescu - a treia confruntare a...
- Bătuţi crunt în plină stradă, în judeţul Gala...
- Ucişi pentru grăsime și vânduţi industriei co...
- Şocant! În casa tartorilor morţii albe
- Sexy, celebre şi cu Bentley
- Spectacol incendiar Victoria's Secret: 69th R...
- O noua filmare XXX cu Tila Tequila
- Mircea Badea: Antonescu a intrat la rupere
Topul Ştirilor din categoria News
- Cardurile BCR nu vor putea fi utilizate duminică noapte 70 vizualizări
- Strategiile economice cu cele mai mari şanse de câştig. Ce pregătesc Antonescu, Băsescu şi Geoană pentru guvernare 32 vizualizări
- Euro sare oficial de 4,28 lei. Vezi cursul 20 vizualizări
- CE: Incertitudinea politică nu a influenţat evoluţiile economice recente 6 vizualizări
- Analiză OECD: Economiile mondiale îşi revin în 2010, iar China va fi "campioana" 5 vizualizări

































Comentarii