Antena 3 CNN Externe A fost găsită soluţia prin care omul poate vedea în întuneric

A fost găsită soluţia prin care omul poate vedea în întuneric

A fost găsită soluţia prin care omul poate vedea în întuneric
30 Mar 2015   •   10:51

Mai mulţi cercetători au descoperit substanţa care ajută ochiul uman să vadă în întuneric. Au şi injectat-o unui bărbat care a reuşit să vadă până la 50 de metri în condiţii de întuneric. Substanţa numită Chlori e6 este extrasă din pestii oceanici şi este folosită şi în tratarea orbirii pe timp de noapte.

Lui Gabriel Licina, cobaiul din acest experiment, a putut vedea gradual în întuneric obiectele aflate la distanţă de un metru până la 50 de metri.

Echipa de cercetători, Science for the Masses, încearcă să găsească o soluţie care să aibă un efect de lungă durată aşa încât omul să poată vedea mereu în întuneric.  

×
Subiecte în articol: experiment cercetatori
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close