Antena 3 CNN Externe Acuzaţii delirante din partea Rusiei: SUA şi NATO vor să lanseze un ATAC ATOMIC din ţări est-europene

Acuzaţii delirante din partea Rusiei: SUA şi NATO vor să lanseze un ATAC ATOMIC din ţări est-europene

Acuzaţii delirante din partea Rusiei: SUA şi NATO vor să lanseze un ATAC ATOMIC din ţări est-europene
Sursa foto: Foto: wikipedia.org
13 Iul 2015   •   19:52
Rusia a condamnat un test nuclear efectuat recent de armata americană, acuzând Statele Unite şi NATO că examinează posibilitatea lansării unui atac atomic pe teritoriul rus din ţări est-europene, informează site-ul agenţiei Sputnik.

Testul militar a atras reacţia vehementă a Rusiei. "Recentul test nuclear efectuat de Statele Unite reprezintă o provocare. Acţiunile întreprinse de Statele Unite în actualul context internaţional sunt provocatoare", a declarat luni Anatoli Antonov, adjunct al ministrului rus al Apărării.

"Suntem foarte preocupaţi de testul efectuat cu un avion de vânătoare de tip F-15E. Această situaţie ne face să credem că testul a fost efectuat pentru analizarea posibilităţii folosirii unei bombe nucleare B61-12 transportată de avioane militare NATO staţionate în Europa", a atras atenţia oficialul guvernamental rus.

"Testul militar confirmă intenţia Statelor Unite de a menţine în Europa arme nucleare care să poată fi lansate pe teritoriul Rusiei; în plus, se intenţionează maximizarea eficienţei acestor arme. Noi considerăm acest test o dovadă a reticenţei persistente a Statelor Unite de a coopta state NATO care nu au capabilităţi nucleare la misiuni comune care încalcă direct obligaţiile asumate în cadrul Tratatului de neproliferare nucleară", subliniază oficialul rus.

"Sub pretextul unei ameninţări fictive din partea Rusiei, Statele Unite nu doar că suplimentează capacităţile militare şi prezenţa în ţări NATO situate în apropierea frontierelor vestice ale Rusiei, dar modernizează şi arsenalul nuclear", concluzionează Antonov.

Forţele Aeriene americane au efectuat pe 1 iulie un test militar în Deşertul Nevada, lansând o bombă nucleară inactivă dintr-un avion de vânătoare F-15E în Poligonul Tonopah.

Dispozitivul nuclear testat - B61-12 - a fost creat în timpul Războiului Rece, iar acum este parte a unui program de prelungire a duratei de utilizare, a comunicat Pentagonul.
 






 

×
Subiecte în articol: test nuclear NATO armata americana Rusia
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close