Antena 3 CNN Externe Anchetă în SUA după ce doi tineri români susţin că au fost răpiţi pentru a participa la operaţiuni de tip skimming

Anchetă în SUA după ce doi tineri români susţin că au fost răpiţi pentru a participa la operaţiuni de tip skimming

Anchetă în SUA după ce doi tineri români susţin că au fost răpiţi pentru a participa la operaţiuni de tip skimming
Sursa foto: Foto: vtc.vn
05 Mai 2015   •   13:31

Autorităţile americane au deschis o anchetă pentru a stabili dacă doi adolescenţi români au fost răpiţi şi duşi din Dallas în Santa Fe pentru a participa la o schemă privind furtul unor informaţii bancare, relatează publicaţia Santa Fe New Mexican.

Un ofiţer pentru eliberare condiţionată i-a spus unui judecător săptămâna trecută că băieţii în vârstă de 15 ani au informat anchetatorii că au fost duşi la Santa Fe de un bărbat pe nume "John". Cazul a fost dezvăluit după ce poliţia din Santa Fe a anunţat la 25 aprilie că un cititor de carduri şi o minicameră au fost amplasate pe un ATM, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Santa Fe, James Lamb.

Dispozitivele erau folosite pentru a înregistra informaţiile privind contul bancar, inclusiv numele de identificare personală.
   
Lamb a declarat că au fost contactaţi agenţii FBI şi anchetatorii federali au arestat adolescenţii în legătură cu o schemă ATM cunoscută ca skimming.
   
Luni, judecătorul districtual Mary Marlowe Sommer a ordonat ca cei doi băieţi să rămână în custodie la centrul de detenţie pentru minori, ei fiind acuzaţi de furt de identitate şi tranzacţii bancare neautorizate cu cardul bancar al altcuiva.
  
Avocaţii băieţilor, Joachim Marjon şi Aaron Boland, au declarat în cadrul audierii de luni că adolescenţii ar trebui eliberaţi din detenţie pentru că nu au antecedente penale şi procurorii nu au prezentat probe că ei au comis vreo infracţiune.
   
Un reprezentant al Biroului procurorului general monitorizează procedurile judiciare pentru că este posibil ca acest caz să evolueze într-un posibil caz de trafic de persoane, a declarat James Hallinan, un purtător de cuvânt al Biroului procurorului general.

×
Subiecte în articol: SUA trafic de persoane
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close