Antena 3 CNN Externe Atac asupra unei baze militare din Afganistan. Cel puțin 50 de soldați și-au pierdut viața

Atac asupra unei baze militare din Afganistan. Cel puțin 50 de soldați și-au pierdut viața

Atac asupra unei baze militare din Afganistan. Cel puțin 50 de soldați și-au pierdut viața
Sursa foto: Foto: pixabay.com
21 Apr 2017   •   22:44

Cel puţin 50 de soldaţi au fost ucişi vineri în Afganistan după ce o bază militară din nordul ţării a fost luată cu asalt de militanţi talibani, a anunţat un responsabil militar citat de DPA și Agerpres

Militanţii talibani, care purtau uniforme militare afgane, au descins la baza situată la câţiva kilometri de oraşul Mazar-e-Sharif cu trei vehicule militare şi au lansat o rachetă în direcţia intrării în bază. După aceea, talibanii au atacat o moschee din interiorul bazei unde militarii luau parte la rugăciunile de vineri, pentru ca apoi să ia în vizor alte obiective din incintă. 

Un purtător de cuvânt al talibanilor susţine că au fost ucişi peste 100 de soldaţi. 

Balkh este considerată una din provinciile relativ sigure ale Afganistanului. 

Este al doilea atac de amploare asupra unui obiectiv militar securizat petrecut în ultimele luni în Afganistan. La începutul lui martie, 49 de persoane au murit şi 76 au fost rănite după ce militanţi ai Statului Islamic au atacat un spital militar din Kabul.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close