Antena 3 CNN Externe Britanicul contaminat cu Ebola este tratat cu serul experimental ZMapp

Britanicul contaminat cu Ebola este tratat cu serul experimental ZMapp

Britanicul contaminat cu Ebola este tratat cu serul experimental ZMapp
Sursa foto: Foto: news.islandcrisis.ne
27 Aug 2014   •   12:09

Infirmierul britanic contaminat cu virusul Ebola în Sierra Leone primeşte acelaşi tratament experimental ca şi cei doi misionari americani infectaţi în Liberia, care s-au vindecat între timp, au anunţat marţi medicii londonezi, scrie AFP.
   
"Am putut să-i administrăm serul ZMapp", a declarat Michael Jacobs, din cadrul Royal Free Hospital din Londra.
  
William Pooley, în vârstă de 29 de ani, a fost repatriat duminică în Marea Britanie la bordul unui avion militar al Royal Air Force, după ce a fost contaminat cu virusul Ebola la Kenema, în estul statului Sierra Leone, epicentrul epidemiei.
   
Pacientul, primul britanic contaminat, a fost plasat într-o unitate de izolare, unde accesul este rezervat doar personalului calificat.
   
Cu câteva zile înainte de a fi infectat, infirmierul britanic a declarat într-un interviu pentru cotidianul The Guardian că este mândru că-i poate ajuta pe pacienţii afectaţi de Ebola.
   
Până în prezent, nu există niciun vaccin pentru distrugerea acestui virus care este contractat prin contact direct cu fluidele corporale.
   
Serul ZMapp, un tratament experimental format din trei anticorpi şi dificil de produs în cantitate mare, care s-a dovedit foarte eficient în cazul testelor pe maimuţe, a fost folosit în premieră pentru tratarea oamenilor în cazul celor doi americani infectaţi cu virusul Ebola în timp ce-i îngrijeau pe bolnavii din Liberia. Cei doi americani sunt acum vindecaţi, dar autorităţile sanitare americane susţin că este dificil de evaluat rolul jucat de ser în vindecarea lor.
   
Virusul febrei hemoragice, care s-a extins în Liberia, Guineea, Sierra Leone şi, deocamdată, într-o mică măsură şi în Nigeria, a provocat în total moartea a 1.427 de persoane de la apariţia epidemiei, în martie.
 

×
Subiecte în articol: Ebola
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close