Antena 3 CNN Externe Ce a realizat Donald Trump după şase luni de mandat

Ce a realizat Donald Trump după şase luni de mandat

Ce a realizat Donald Trump după şase luni de mandat
Sursa foto: foto: Agerpres
20 Iul 2017   •   08:05

Donald Trump a făcut campanie pentru alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie 2016 prezentându-se ca un as în negocieri, un om de afaceri de succes din New York care a promis că va schimba Washingtonul. Însă la şase luni de la preluarea mandatului de preşedinte, Trump începe să înţeleagă că politica nu e totuna cu afacerile şi că negocierile nu sunt întotdeauna uşoare, comentează agenţia dpa.

Sursa citată aminteşte că, în această săptămână, în timp ce Trump ocupa locul şoferului într-o autospecială de pompieri nou-nouţă, în faţa Casei Albe, de planul său de a reforma sistemul de sănătate al ţării se alegea praful la Capitol Hill.

Liderul majorităţii din Senat, republicanul Mitch McConnell, s-a chinuit luni degeaba să-şi convingă colegii de partid să sprijine ultima propunere de anulare a Obamacare, aşa cum s-a numit reforma în domeniul sănătăţii promovată de predecesorul lui Trump, democratul Barack Obama. În tot acest timp, Trump se afla la volan în autospeciala de pompieri pentru a-şi promova "marca înregistrată", sloganul din campanie "Să redăm măreţia Americii", notează dpa.

Aşa cum s-a întâmplat adeseori după învestirea în funcţie a lui Trump, un novice în politică, s-a dovedit că este mai simplu să dai bine în fotografii, dar mult mai dificil să pui în aplicare promisiunile din campanie. Republicanii s-au jurat să anuleze sistemul de sănătate promovat de Obama, încă de când reforma a trecut de Congres în 2010. Trump a preluat cu entuziasm dorinţa republicanilor de a demola Obamacare în timpul campaniei sale electorale.

Însă marţi, când noua versiune a legii menite să înlocuiască sistemul Obamacare al fostei administraţii a căzut victimă disputelor dintre republicanii care controlează camera superioară a legislativului american, Trump a recunoscut că rezultatele sunt dezamăgitoare. Mai mult, preşedintele SUA le-a cerut miercuri senatorilor republicani să-şi rezolve divergenţele şi să adopte legea sistemului de sănătate înainte să plece din Washington pentru vacanţa parlamentară din august. "Am înregistrat o mulţime de victorii. Dar încă nu am înregistrat o victorie în sistemul de sănătate", a recunoscut el.

Dar lui Trump nu-i stă în fire să cedeze, aşa că a revenit rapid la strategia de promisiuni, care a funcţionat în timpul campaniei electorale - "vom învinge" în privinţa legii sistemului de sănătate, a spus el - apoi a schimbat subiectul. "Vom câştiga în privinţa impozitelor. Vom câştiga în privinţa infrastructurii şi în alte multe lucruri pe care le facem. Am câştigat şi câştigăm... la frontieră", a spus el, potrivit dpa.

Pe plan extern, Trump a revendicat marţi victoria asupra militanţilor din gruparea teroristă Statul Islamic, alungaţi recent din fiefurile lor din Siria şi Irak. Iar în această lună, când s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, Trump a promis din nou relaţii mai bune cu Rusia, însă contactele echipei sale de campanie cu cetăţeni ruşi au ridicat semne de întrebare în legătură cu adevăratele sale motive şi au dus la deschiderea unor investigaţii în Congres şi la Ministerul Justiţiei.

Securitatea frontierei a fost o altă promisiune de campanie. Cu toate că a emis un ordin executiv pentru "construcţia imediată a unui zid fizic la graniţa de sud" în prima sa săptămână în funcţie, până acum nu a fost pusă nicio piatră la fundaţia acestui zid. Trump a repetat că Mexicul va plăti pentru construcţia zidului, dar până acum cheltuielile iniţiale de proiectare au fost acoperite din banii contribuabililor americani. Trump a promis să sporească securitatea americanilor când a semnat un ordin executiv care limita imigraţia cetăţenilor provenind din şase ţări majoritar musulmane, însă acest ordin a fost blocat de tribunalele americane.

Însă alte promisiuni au fost îndeplinite, cel puţin în viziunea lui Trump. De la preluarea mandatului, Trump a retras SUA din Parteneriatul Trans-Pacific şi a lansat un proces de renegociere a Acordului de Liber-Schimb Nord-American (NAFTA). A retras SUA din acordul de la Paris privind clima şi a emis permise care autorizează construirea unui oleoduct din Canada, atrăgându-şi furia apărătorilor mediului. A reuşit să-şi impună candidatul ca judecător la Curtea Supremă, pe Neil Gorsuch, într-un post care era vacant de un an de zile.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a amintit în această săptămână de ordinele executive ale lui Trump de a cumpăra produse americane şi de a angaja muncitori americani în proiecte guvernamentale federale, ca parte a eforturilor de "a face să decoleze industria americană". Spicer a insistat că, "din prima zi", preşedintele Trump s-a luptat pentru americanii care muncesc din greu şi a calculat că numărul locurilor de muncă ce au fost create în acest domeniu de când Trump a preluat mandatul a ajuns la 50.000.

"Fie că este vorba de renunţarea la reglementări care ucid locurile de muncă, de protejarea frontierelor sau de descătuşarea energiei americanilor, preşedintele lucrează pentru a-şi ţine promisiunile şi a se achita de sarcina faţă de lucrătorii Americii", a spus Spicer.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Donald Trump
Parteneri
ANAT propune taxe noi pentru turiști
x close