Antena 3 CNN Externe Cel puţin 25 de persoane au murit în urma furtunilor de zăpadă din estul SUA

Cel puţin 25 de persoane au murit în urma furtunilor de zăpadă din estul SUA

Cel puţin 25 de persoane au murit în urma furtunilor de zăpadă din estul SUA
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
15 Feb 2014   •   14:28
Cel puţin 25 de persoane au murit, iar sute de mii de oameni sunt în continuare fără electricitate, în estul Statelor Unite, după viscolul din ultimele zile, informează presa americană, conform Mediafax.
Printre persoanele decedate se numără o femeie însărcinată lovită de un utilaj de deszăpezire, în oraşul New York. Medicii au reuşit să salveze copilul, născut prin cezariană.
Treizeci de persoane au fost rănite într-un accident în lanţ produs în statul Pennsylvania.
Sute de mii de oameni continuă să fie afectaţi de penele de electricitate provocate de intemperii.
Meteorologii apreciază că aceasta a fost una dintre cele mai grele ierni din istoria Statelor Unite, cantităţile de precipitaţii fiind de două-trei ori mai mari decât media.
Peste 8.500 de curse aeriene au fost anulate din cauza intemperiilor, iar numărul total al persoanelor afectate de penele repetate de electricitate a fost de 1,2 milioane.
 

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close