Antena 3 CNN Externe Mişcarea radicală Jobbik a organizat un miting împotriva imigranţilor din Ungaria

Mişcarea radicală Jobbik a organizat un miting împotriva imigranţilor din Ungaria

Mişcarea radicală Jobbik a organizat un miting împotriva imigranţilor din Ungaria
Sursa foto: Foto: Agerpres
06 Oct 2015   •   21:36

Mişcarea naţionalistă Jobbik a organizat marţi, în vestul Ungariei, un protest faţă de construirea unei tabere de refugiaţi, cerând repatrierea extracomunitarilor, informează MTI.
   
Demonstraţia a avut loc în Szentgotthard (vestul Ungariei), unde a fost construită recent o tabără pentru refugiaţi.
   
La protest au participat inclusiv zeci de activişti Jobbik.
   
Manifestanţii au cerut închiderea centrului pentru imigranţi şi repatrierea extracomunitarilor.
  
"De ce să avem gard dacă porţile sunt deschise?!", "Fidesz nu poate proteja Ungaria" - se putea citi pe pancartele manifestanţilor.
   
În primele nouă luni ale anului 2015, 176.113 persoane au formulat solicitări de azil în Ungaria.
   
Guvernul de dreapta de la Budapesta a fost criticat pentru măsurile dure luate în contextul valului de imigranţi extracomunitari.

×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close