Antena 3 CNN Externe NATO crede că relaţiile cu Rusia vor rămâne încordate

NATO crede că relaţiile cu Rusia vor rămâne încordate

NATO crede că relaţiile cu Rusia vor rămâne încordate
24 Sep 2014   •   15:29

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu ia în considerare în acest moment o revenire la formatul anterior al relaţiilor sale bilaterale cu Rusia, a declarat fostul premier norvegian Jens Stoltenberg (foto), cel care la 1 octombrie va prelua oficial funcţia de secretar general al NATO de la danezul Anders Fogh Rasmussen, relatează agerpres.

"Rusia s-a decis pentru o linie mai agresivă. De aceea, nu putem, aşa cum speram înainte, să continuăm consolidarea parteneriatului cu Rusia", a afirmat fostul şef al guvernului norvegian, subliniind că situaţia din Ucraina va fi prioritatea sa principală după preluarea funcţiei de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

"Gravitatea situaţiei din Ucraina este relevată de faptul că se foloseşte forţa militară cu scopul de a schimba graniţele statului", a menţionat el, adăugând în acest context că Ucraina este un partener al NATO şi se învecinează cu state membre ale organizaţiei.

Potrivit lui Stoltenberg, în noua sa funcţie îi va fi utilă experienţa dobândită în cei peste opt ani în care a condus guvernul unei ţări care se învecinează cu Rusia şi a cooperat îndeaproape cu ea.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close