Antena 3 CNN Externe Olli Rehn: UE va dovedi flexibilitate în aplicarea regulilor referitoare la disciplina bugetară

Olli Rehn: UE va dovedi flexibilitate în aplicarea regulilor referitoare la disciplina bugetară

Olli Rehn: UE va dovedi flexibilitate în aplicarea regulilor referitoare la disciplina bugetară
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
06 Mai 2012   •   14:02

Uniunea Europeană va dovedi flexibilitate în aplicarea regulilor referitoare la disciplina bugetară, în condiţiile în care statele membre au dificultăţi să susţină creşterea economică în paralel cu reducerea datoriilor, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn.
   
Cu economii europene care alunecă în recesiune, pornind din Spania şi până în Olanda, alegerile din Franţa şi Grecia ar putea scoate în evidenţă temerile că măsurile de austeritate menite să calmeze criza datoriilor ar putea da greş, transmite Bloomberg.
   
Socialistul Francois Hollande, favorit în alegerile prezidenţiale din Franţa, a cerut o atenţie mai mare pentru măsurile de susţinere a creşterii economice, în timp ce sondajele din Grecia arată că mulţi alegători preferă formaţiunile politice care promit sfârşitul austerităţii.
   
"Pactul bugetar permite o marjă considerabilă de analiză economică şi juridică", a afirmat Rehn la un eveniment organizat de Institutul pentru Studii Europene din Bruxelles.
   
El a arătat că pactul permite diferenţieri între statele membre, în funcţie de spaţiul fiscal şi condiţiile macroeconomice.
   
Spania, cu un nivel record al şomajului, şi Olanda se numără printre ţările UE care au dificultăţi în respectarea angajamentelor referitoare la deficitul bugetar, în conformitate cu pactul fiscal, din cauza revenirii în recesiune.
   
La nivelul zonei euro, industria prelucrătoare a înregistrat în aprilie cea mai mare contracţie din aproape trei ani, iar şomajul se află la un nivel maxim de la înfiinţarea monedei unice.
   
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat în urmă cu două zile că incertitudinile legate de  perspectivele economice au crescut.
   
Draghi a cerut recent crearea unui pact de creştere economică, în paralel cu pactul fiscal.
   
Hollande a declarat că va încerca să obţină o completare a pactului fiscal cu măsuri de susţinere a creşterii economice şi a investiţiilor, precum  un rol mai important al Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) în susţinerea investiţiilor publice.
   
Rehn, care a cerut şi el majorarea capitalului BEI, a declarat că această măsură, împreună cu alte propuneri de stimulare a investiţiilor ar putea fi combinate într-un "pact pentru investiţii", care să includă şi emisiuni de obligaţiuni pentru finanţarea proiectelor de infrastructură şi susţinerea tehnologiilor ecologice.

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close