Antena 3 CNN Externe Panică în tunelul submarin al turcilor, la nici 24 de ore de la inaugurare

Panică în tunelul submarin al turcilor, la nici 24 de ore de la inaugurare

Panică în tunelul submarin al turcilor, la nici 24 de ore de la inaugurare
30 Oct 2013   •   21:32

A fost panică în tunelul submarin din Turcia miercuri după ce, din cauza unor probleme tehnice, călătorii au rămas blocaţi în trenul Marmaray, care face legătura între Asia şi Europa, scrie Hurriyet Daily News.

Compania feroviară turcă a declarat ulterior că blocarea trenului pe linie s-a datorat apăsării butonului de urgenţă de către călătorii curioşi.

Potrivit Hurriyet Daily News, călătoriile prin tunelul submarin au fost întrerupte şi din cauza unor pene de curent, pasagerii fiind nevoiţi să parcurgă pe jos drumul până la suprafaţă.

"Există o atracţie extraordinară faţă de Marmaray, care a început să funcţioneze ieri. (...) Ne aşteptăm ca cetăţenii noştri să evite utilizarea inutilă a trenului Marmaray ", au spus reprezentanţii companiei, care au subliniat că au existat persoane care s-au urcat în tren fără să coboare la destinaţie.

Inaugurarea Marmaray a avut loc ieri, în prezenţa preşedintelui Turciei, Abdullah Gul, iar la eveniment au participat şi invitati straini, între care premierul României, Victor Ponta.

×
Subiecte în articol: turcia
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close